x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Călin Farcaş, care ar fi avut nevoie de un transplant pulmonar, a decedat

Călin Farcaş, care ar fi avut nevoie de un transplant pulmonar, a decedat

03 Iul 2018   •   17:05
Călin Farcaş, care ar fi avut nevoie de un transplant pulmonar, a decedat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că nicio ţară membră a Eurotransplant nu a acceptat cazul lui Călin Farcaş, un tânăr de 29 de ani, care suferea de hipertensiune pulmonară severă şi care a decedat marţi la Institutul 'Marius Nasta'. 

"Nicio clinică din aceste ţări Eurotransplant nu a acceptat acest caz. (...) Pentru acest pacient nu a fost o problemă de bani din partea statului român. Dosarul a fost acceptat, deci plata a fost acceptată încă din 2017 pentru acest pacient. S-au solicitat oferte din partea AKH, în primul rând, care a fost singurul care a răspuns cu negaţii, apoi de la o clinică din Belgia, de la o clinică din Germania, care n-au mai răspuns. (...) Singura clinică, care am înţeles că l-a acceptat, a fost o clinică din India, dar nu pentru transplant, ci pentru evaluare", a declarat Pintea, la Ministerul Sănătăţii. 

Ea a precizat că familia tânărului a făcut solicitări pentru a obţine acordul privind transportul acestuia. "Acord pe care medicii de la 'Marius Nasta' nu l-au dat. Au solicitat sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dar specialiştii ne-au spus că a fost un caz foarte grav şi nu puteau da acordul de transport. Dar India nu promisese transplantul, promisese o evaluare", a mai spus Pintea. 

Totodată, ministrul Sănătăţii a precizat că România are "un acord perfect valabil" cu Eurotransplant. 

"Acest acord a fost încheiat în 2017. Din păcate, România nu şi-a respectat (...) atribuţiile şi contribuţiile pe care trebuia să le aducă Eurotransplant, astfel încât să poată să adere la această organizaţie în calitate de membru plin, adică trebuia România să intre în acest circuit, adică să dea nişte organe ţărilor din Eurotransplant. Am început să facem asta în urmă cu două luni, când doi plămâni deja au plecat spre Eurotransplant", a arătat Pintea. 

Întrebată câte persoane sunt în prezent în situaţia tânărului care a murit, Pintea a răspuns: "Sunt 31 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare, la Agenţia Naţională de Transplant şi la 'Sfânta Maria', pentru că una dintre condiţiile protocolului cu Eurotransplant este ca aceşti pacienţi să nu fie înscrişi pe ambele liste". 

Un tânăr de 29 de ani din Braşov a murit, marţi, la Institutul 'Marius Nasta' din Capitală. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Irina Strâmbu, a precizat că bărbatul a fost internat în urmă cu câteva zile, în stare foarte gravă, la Terapie Intensivă. 

''Suferea de hipertensiune pulmonară severă. A venit în urmă cu şase zile şi a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă în stare foarte gravă. Tânărul a fost inclus în Programul naţional de hipertensiune pulmonară, dar nu a răspuns la tratament. Suferea de o boală rară. A fost trimis la Spitalul 'Sfânta Maria' pentru evaluare în vederea transplantului. Tânărul a fost refuzat de Austria, Clinica AKH, şi de Hanovra. De la spitalul din Paris nu s-a primit răspuns. Refuzurile au fost făcute în acest an'', a explicat dr. Irina Strâmbu. AGERPRES

×