x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Circulaţia rutieră pe DN 39E, între Constanţa şi Cumpăna, a fost deschisă

Circulaţia rutieră pe DN 39E, între Constanţa şi Cumpăna, a fost deschisă

27 Feb 2018   •   09:26
Circulaţia rutieră pe DN 39E, între Constanţa şi Cumpăna, a fost deschisă

Circulaţia rutieră pe DN 39E, între Constanţa şi Cumpăna, a fost deschisă, începând cu ora 9:00, pentru toate categoriile de vehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Autostrăzile A2 Bucureşti - Constanţa şi A4 Ovidiu - Agigea erau închise marţi dimineaţă, la fel ca şi alte 24 de drumuri naţionale, în timp ce pe trei drumuri naţionale se circulă restricţionat.

În perioada 26 februarie, ora 17:00, - 27 februarie, ora 05:00, la nivel naţional, drumarii au acţionat cu 1.408 autoutilaje şi s-au răspândit peste 6.568 tone material antiderapant.

"Având în vedere că începând cu data de 26.02.2018, ora 07:00, a intrat în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite şi vizibilitate scăzută recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în cazuri de strictă necesitate. Cele mai afectate judeţe de condiţiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti", precizează compania de drumuri.

Reprezentanţii instituţiei reamintesc şoferilor să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, pe pagina de Internet a instituţiei dar şi pe paginile de Facebook şi Twitter.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: circulaţie rutiera constanta campina CNAIR