x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cizmarul cel viteaz şi pantofii anticriză

Cizmarul cel viteaz şi pantofii anticriză

de L.Budin    |    29 Mai 2020   •   10:30
Cizmarul cel viteaz şi pantofii anticriză

Grigore Lup din Cluj-Napoca e cizmar de la vârsta de 16 ani, are atelierul lui şi face încălţăminte trainică şi comodă. Nu doar pentru miri şi naşi, ci şi pentru teatre, opere sau pentru ansambluri folclorice. Criza i-a dat mica afacere peste cap, dar meşterul a găsit o cale de-a face haz de necaz: cu pantofi care alungă pandemia.

 

 Cizme ucrainiene, pantofi greceşti cu vârf îndoit şi pompon, încălţăminte de damă, opinci... Nu există model de pantof pe care Grigore Lup să nu-l poată face în atelierul lui, în care trudeşte alături de alţi 10 angajaţi. A învăţat meserie în urmă cu 39 de ani, la Casa de Modă din oraş, de la un meşter maghiar.

 

După revoluţie, şi-a făcut atelier. Vin muşteriii cu câte o poză şi îi spun: „Fă-mi şi mie modelul ăsta”. Grigore Lup acceptă orice provocare: ia măsura clientului, alege bucata de piele, croieşte, subţiază, rihtuieşte, coase, trage pe calapod, tălpuieşte şi finisează. Muncă manuală 80%, cum spune el. Când are comenzi serioase, face şi 500 de perechi pe lună.

 

Comenzi din Anglia

 

Criza l-a obligat să-şi închidă atelierul. „M-o afectat serios, că eu lucrez mult pentru cultură. S-or închis teatrele, operele... nu se mai fac nunţi, botezuri. Ne-a dat statul 75% şi am putut trece peste perioada asta – dar să vedem ce se întâmplă când n-o mai fi niciun ajutor”, spune el.

Îi e ciudă cei care nu respectă consemnele sanitare – fiindcă, dacă le-ar respecta toţi, lucrurile ar intra din nou pe făgaşul firesc. Ca să facă haz de necaz, a postat pe pagina sa de Facebook o pereche de ghete cu bot lung, lung, meşterite de el şi botezate „pantofi pentru distanţare socială”.

Succes neaşteptat! Spre marea lui uimire, Lup a primit deja două comenzi ferme – una, din Anglia, cealaltă, din Bucureşti. „O să îi recomand şi la nunţi, la dansul pinguinului, ca să nu se apropie nuntaşii prea mult unii de alţii”, râde el.

 

Opincuţe cu toc de doişpe

 

Pantofii pentru distanţare socială nu i-a inventat acum, un teatru îi comandase mai de mult un model asemănător. Se laudă însă cu altceva: cu opincuţele cu toc sau cu platformă de 12 cm, pe care le-a conceput special pentru interpretele minione (şi scunde) de muzică populară. Sau cu pantofii tradiţionali greceşti, cu vârf răsucit – e singurul din ţară care poate să facă forma asta. Se mai mândreşte cu cizmele de muschetar, care trec de genunchi – şi pe care i le comandă cei care fac reconstituiri istorice - sau cu cizmele ungureşti pentru dansatori, la care migăleşte ore în şir.

Nişte conduri de mireasă, numărul 46, rămân cei mai interesanţi pantofi pe care i-a meşterit la viaţa lui. Dar nu numai doamnele pot cere măsuri speciale, spune Lup: sunt şi bărbaţi care comandă încălţăminte de gală măsura 35.

 

Meseria dispare

 

Grigore Lup se teme că meseria lui o să dispară. Deşi în oraş sunt licee cu profil de industrie uşoară, niciun ucenic nu îi trece pragul atelierului. I-ar fi drag să îi înveţe pe alţii ceea ce ştie, aşa cum şi el a învăţat de la profesionişti cu vechime. „Au mai venit pe la mine oameni disponibilizaţi de la fosta fabrică Clujana – dar cam atât”. Nici băiatul lui, care urmează o carieră muzicală, nu îi calcă pe urme.

Orice-ar fi, meşterul o să continue să facă pantofi. „E o vorbă la noi”, spune el. „Cizmăria nu te lasă nici să mori, nici să trăieşti. Dar eu sunt mulţumit.”

 

„Boala n-o trecut, dar oamenii se bagă unul într-altul – eu aşa ceva n-am văzut! Deci, dacă vedeţi pe cineva că nu respectă distanţarea, să-l trimiteţi la mine, la Cluj, să-i fac încălţări speciale. Le poartă două săptămâni şi se lecuieşte.”

Grigore Lup, cizmar

 

×
Subiecte în articol: Grigore Lup cizmar