x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Conducere defensivă. Reguli importante pentru motocicliști

Conducere defensivă. Reguli importante pentru motocicliști

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2024   •   17:45
Conducere defensivă. Reguli importante pentru motocicliști

Sezonul de vară aduce mai multe excursii cu diverse mijloace de transport, astfel că este important să cunoaștem care sunt pericolele și cum să le evităm.

Iată un ghid de conducere dedfensivă:

"Important depăşirea s-o fac în zona în care eu văd tot timpul figura şoferului în oglinda lui şi implicit el mă va vedea pe mine", explică un instructor auto.

Este regula numărul 1 atunci când te afli pe două roţi.  Depăşirile riscante sunt printre cele mai frecvente cauze ale accidentelor în care sunt implicaţi motociclişti. Şi şoferii auto trebuie să-i respecte şi să-i protejeze pe motociclişti. 

"Dacă sunt două benzi pe sens, cei din banda 1 merg puţin mai în dreapta, cei din banda a doua merg spre stânga, spre acul drumului pentru a crea acest spaţiu motocicliştilor", explică Constantin Alexa, fost instructor auto.

Echipamentul de protecţie pentru motocicliști poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Casca reprezintă accesoriul obligatoriu din echipamentul de protecţie. 

Viteza şi puterea motorului sunt alte condiţii importante pentru siguranţa în trafic. 

"Mulţi sunt tentaţi având un permis inferior categoriei să conducă totuşi motociclete cu o capacitate cilindrică mult prea mare. E un capăt de viaţă pentru cel puţin 5 persoane decedate până acum în perioada 2023-2024", explică Ionuț Eupreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: conducere defensiva motociclist moto