x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Copiii, învăţaţi la şcoală să se spele pe mâini

Copiii, învăţaţi la şcoală să se spele pe mâini

de Monica Cosac    |    16 Oct 2019   •   20:50
Copiii, învăţaţi la şcoală să se spele pe mâini
Sursa foto: Victor Stroe

Pentru al treilea an consecutiv, în şcolile şi grădiniţele bucureştene, se desfăşoară campania „Sănătatea e în mâinile tale”, în care peste 100.000 de copii vor fi învăţaţi să se spele corect pe mâini. Orele de educaţie vor fi realizate de medici şi asistente din cadrul Reţelei de Medicină Şcolară a ASSMB, în 208 şcoli şi 187 de grădiniţe. Pentru a ilustra importanţa spălatului pe mâini în prevenirea bolilor transmisibile, în acest an, vor fi prelevate probe de pe mâinile copiilor şi vor fi analizate în laborator. Imaginile cu microbii de pe mâini vor fi ajunge înapoi la copii, deoarece aceasta reprezintă „o metodă foarte interesantă şi eficientă de conştientizare” pentru cei mici.

 

×