Copiii români, educaţi cu “palma” şi “nuieluşa”

De ce copiii neascultători primesc “nuieluşe”, în loc de cadouri, de Moş Nicolae? Pentru că trăim într-o societate în care corecţiile fizice încă sunt considerate o formă de educaţie, iar dacă vin din partea părinţilor, “o pălmuţă”, “o nuieluşă” sau urecheatul sunt “pentru binele copilului”. Aceasta este doar una dintre concluziile îngrijorătoare ale unui studiu cu privire la violenţa asupra copiilor, făcut public, ieri, de organizaţia World Vision România. Cercetarea “De ce lovim copiii?” relevă că nouă din zece părinţi români consideră că violenţă este doar dacă lasă urme pe corpul copilului, iar cele mai multe forme de violenţă nici măcar nu sunt percepute astfel.

Deşi în ţara noastră populaţia de copii continuă să scadă, în prezent fiind cu 40% mai mică faţă de 1990, numărul abuzurilor raportate autorităţilor creşte cu aproximativ 1.000 de cazuri în fiecare an. În 2016, au fost raportate 14.323 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor, însă specialiştii apreciază că fiecare cifră oficială ascunde realitatea altor sute de cazuri neraportate.

Aste pentru că în societatea românească violenţa în familie este tolerată, iar cele mai multe violenţe, cele tăcute, care lasă răni deschise toată viaţa, se întâmplă în spatele uşilor închise şi nu apar niciodată în statisticile autorităţilor. Adesea, violenţe precum abuzul emoţional sau neglijarea copilului nici măcar nu trec drept forme de violenţă, se arată în studiul realizat în judeţele care au ratele cele mai mari de violenţă în familie: Iaşi, Vaslui, Suceava, Argeş, Teleorman, Dolj, Mureş şi Bucureşti Sector 5.

Şapte tipuri de părinţi violenţi

Raportul arată că doar 9% dintre părinţii din România nu şi-ar lovi niciodată copilul, ceilalţi justificându-şi, într-un fel sau altul, atitudinea violentă. În funcţie de motivele invocate, s-au diferenţiat şapte tipologii de părinţi. Cei mai mulţi (51%) declară că o fac pentru binele copilului, 10% consideră că lovirea apare din cauza copilului, 8% afirmă că ştiu că nu e bine, dar totuşi mai lovesc copiii când nu îi vede nimeni, 8% invocă motivaţii religioase (“Bătaia e ruptă din Rai”), 6% lovesc copiii fără motiv, 5% afirmă că “aşa face toată lumea”, iar 3% regretă şi se simt vinovaţi după fiecare ieşire violentă.

Raportul mai arată că 76% dintre respondenţii (părinţi) au fost, la rândul lor, supuşi unor comportamente violente în copilărie, “ceea ce sugerează perpetuarea intergeneraţională a violenţei asupra copilului.

Legi bune, dar neaplicate

“Avem o lege foarte bună, Legea 272/2004 privind Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, dar este foarte puţin aplicată”, atrage atenţia medicul Cătălin Luca, psiholog clinician. Acesta subliniază că orice specialist care intră în contact cu copiii – profesor, meditator, medic specialist sau pediatru, psiholog etc. – şi care are suspiciuni legate de un abuz asupra minorului trebuie să anunţe autorităţile competente.

„În Legea 272 se spune clar că orice persoană, care prin natura profesiei intră în contact cu copilul şi, atenţie, are suspiciunea unui abuz, are obligaţia de a anunţa serviciul public de asistenţă socială sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, explică dr. Cătălin Luca.

Medicul a mai atras atenţia şi asupra faptului că, deşi teoretic, potrivit legislaţiei, un judecător are posibilitatea de a trimite un agresor la terapie – pentru a învăţa şi alte tipuri de comportamente – în realitate acest lucru nu se întâmplă pentru că „nu avem aceste servicii”.

“În mod paradoxal, deşi românii consideră violenţa asupra copilului ca fiind a treia problemă socială din România, după sărăcia extremă şi calitatea educaţiei,  raportul arată că peste jumătate dintre părinţi nu consideră că o palmă la fund este o formă de violenţă, iar peste 90% cred că violenţa este doar atunci când lovirea provoacă vânătăi şi cicatrici sau când părinţii îşi bat copilul fără motiv”, spune Daniela Buzducea, director World Vision România

86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului.