x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Crucea Roșie oferă consultații gratuite în școli

Crucea Roșie oferă consultații gratuite în școli

de Diana Scarlat    |    25 Oct 2017   •   17:54
Crucea Roșie oferă consultații gratuite în școli
Sursa foto: VLADU ADRIAN

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a lansat un nou program pentru încurajarea măsurilor de igienă orală în rândul copiilor. Medicii și voluntarii Crucii Roșii vor fi prezenți în 20 de școli din țară, pentru a oferi consultații stomatologice gratuite tuturor copiilor din comunitățile respective, până pe 17 decembrie. Au fost alese pentru acest program 20 de orașe mici din zece județe ale României. „Elevii înscriși vor beneficia de consultații stomatologice profesionale gratuite, un diagnostic cu recomandări pentru tratament, lecții de igienă orală pentru un zâmbet sănătos și mostre gratuite de produse de îngrijire orală”, explică reprezentanții Crucii Roșii. Programul face parte dintr-o campanie mai amplă, lansată cu 25 de ani în urmă în țara noastră, la care Crucea Roșie s-a alăturat în ultimii trei ani. În cadrul acestei campanii au beneficiat de educație pentru îngrijirea orală 200.000 de copii, din 33 de județe. Au participat peste 1500 de voluntari și profesori care le-au explicat elevilor cum trebuie să se spele pe dinți. „Proiectul contribuie la sănătate, dar și la menținerea stimei de sine la un nivel ridicat”, explică Victoria Mihăescu, director de programe, Crucea Roșie România. 

În cadrul lecțiilor ținute în școlile din cele 16 județe, copiii vor intra în universul zâmbetelor sănătoase cu ajutorul filmului educațional Doctorul Măseluță și Supereroii dinților sănătoși, care le prezintă într-o manieră ludică regulile ce trebuie respectate pentru a avea un zâmbet strălucitor și sănătos: periajul dinților de cel puțin două ori pe zi timp de două minute, schimbarea periuței de dinți la fiecare trei luni de zile, vizite frecvente la medicul dentist și adoptarea unei diete echilibrate. După vizionarea filmului, voluntarii Crucii Roșii exemplifică tehnica de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, toți copiii prezenți fiind direct implicaţi în acest proces interactiv.

Lecțiile de igienă orală sunt completate de informații privind importanța spălării mâinilor, pentru ca cei mici să fie protejați de afecțiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare. La finalul lecțiilor, copiii primesc toate „instrumentele” necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuță și pastă de dinți, un pliant cu sfaturi pentru părinți, un calendar pentru însemnarea periajului zilnic. Fiecare școala participantă în program primește produse pentru igiena mâinilor.

 

×
Subiecte în articol: crucea rosie