x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cu mască, fără mască. Unde poate fi dată jos

Cu mască, fără mască. Unde poate fi dată jos

de Monica Cosac    |    27 Oct 2020   •   09:31
Cu mască, fără mască. Unde poate fi dată jos

Pe zi ce trece, tot mai multe localități depășesc pragul de 3 cazuri de infecție cu coronavirus la 1.000 de locuitori, incidență care aduce și noi restricții, cum ar fi obligativitatea purtării măștii de protecție și în spațiile deschise. Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat o hotărâre prin care clarifică situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată când suntem afară. Astfel, atunci când fumează pe stradă, mănâncă sau fac jogging, oamenii din localitățile cu astfel de restricții pot renunța la mască, pentru perioade scurte, dar nu oriunde. 

„În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane”, prevede Hotărârea 50/26.10.2020 a CNSU.


30 de țări în Zona Galbenă


Totodată, a fost actualizată lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Pentru persoanele care vin în România din aceste țări, aflate în Zona Galbenă, se instituie măsura carantinei timp de 14 zile. Carantinarea se va face la domiciliul persoanei sau într-o locație care va fi comunicată autorităților. 

Practic, 30 de țări se află, de ieri, pe această listă. Au fost eliminate Statele Unite ale Americii și Republica Moldova, însă au fost adăugate mai multe state pentru care este obligatorie carantina: Slovenia, Croația, Irlanda, Portugalia, Elveția sau Vatican. De asemenea, printre țările incluse în Zona Galbenă se numără în continuare: Belgia, Franța, Spania și Marea Britanie. 
„Instituirea restricțiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 de ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se aplică începând cu data emiterii hotărârii”, se arată în Hotărârea CNSU.

Județele în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori, depășește pragul de 3 sunt: Alba (3,75), Cluj (3,51), Harghita (3,33), Sălaj (3,16), Timiș (3,02) și Municipiul București (3,51).
 

×