Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Copiii mici, fără excepţie, au frici trecătoare, care fac parte din procesul lor de dezvoltare. Tema de întuneric, de monstrul de sub pat, de apă – toate acestea pot fi îndepărtate cu un pic de înţelegere şi tact din partea părinţilor şi a bunicilor.
Îţi duci prichindelul la mare şi, când vrei să-l înveţi cum să se bălăcească în valuri, se apucă se ţipe ca din gură de şarpe.Teama de apă, căci despre ea e vorba, e frecvent întâlnită la cei mici, şi îi face să stea departe atât de locurile de scăldat, cât şi de cada în care trebuie să facă băiţa zilnică. Apa, lichidul acela dens care îngreunează mişcările, poate să îi provoace prichindelului spaimă. Poate asociază apa cu o întâmplare neplăcută la spălat – cu faptul că a alunecat, că s-a lovit – sau, pur şi simplu, copilul e speriat de acel du-te vino continuu al valurilor.
Pentru a-i alunga spaimele, cel mai simplu e ca părinţii sau bunicii să iniţieze jocuri legate de apă: bărcuţe din hârtie, lansate în cadă sau în apa mării, pistoale umplute cu apă cu care toată lumea se stropeşte şi se amuză, castele de nisip ridicate pe malul mării, cu brâu de apărare în care toată lumea toarnă apă cu găletuşa ş.a.m.d. Cu blândeţe şi răbdare, cei mai mulţi copii ajung să scape de aversiune.
O altă spaimă a celor mici e cea de întuneric. Brusc, micuţul refuză să doarmă singur, îşi strigă părinţii din zece în zece minute, şi amână cât poate ora culcării. Soluţia e simplă: părinţii să lase o lumină aprinsă pe hol sau să folosească, în camera copilului, o lampă de veghe.
Teama de monștri
Citește pe Antena3.ro
De la vârsta 4 ani, micuţul trece dintr-o etapă a copilăriei în alta, şi începe să-şi conştientizeze vulnerabilitatea. Pentru că este suficient de mare ca să îşi poată exprima temerile, îi este de ajutor dacă părintele discută cu el despre ceea ce îl sperie. Dacă nu îşi găseşte cuvintele pentru a povesti ce-l nelinişteşte, părintele poate să-l încurajeze să deseneze monstrul care-l înspăimântă.
Statisticile arată că un adult din patru a suferit, în copilărie, de teama de apă. La maturitate, tot statisticile spun că un adult din şapte încă păstrează aversiunea faţă de scăldat.
