x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum protejezi un nou-născut de gripă

Cum protejezi un nou-născut de gripă

10 Oct 2019   •   20:10
Cum protejezi un nou-născut de gripă

Întrucât bebelușul sub vârsta de șase luni nu poate beneficia de protecția vaccinului antigripal, iar imunitatea lui nu este suficient de puternică pentru a-l feri de răceli, este bine să știi ce alte variante ai pentru a evita îmbolnăvirea lui, iar în cazul în care totuși contactează virusul, cum  să-l ajuți să se vindece mai repede.

Doctorii recomandă protecția pasivă a nou-născutului prin vaccinarea gravidelor. Femeile însărcinate care sunt vaccinate împotriva gripei beneficiază de anticorpi care se transmit fătului prin intermediul placentei. În plus, bebelușul preia o parte din imunitatea de care are nevoie și prin alăptare.

Totodată, un alt lucru important este ca toate persoanele care intră în contact cu bebelușul, respectiv părinții, bunicii, frații, să se protejeze prin vaccinare.

Este important să știi că un până la vârsta de un an, copiii fac între 6 și 8 infecții ale sistemului respirator superior. Partea bună este că astfel imunitatea sa devine mai puternică și îl va ajuta ca în viitor să lupte singur cu aceste infecții.

Când îi dai medicamente pentru scăderea temperaturii nu folosi niciodată aspirina pentru că există riscul de apariție a sindromului Reye.

Pentru desfundarea nasului folosește picături saline, baie cu aburi, umidificator. Atunci când doarme pune-i capul pe o pernuță mică fiindcă așa îl ajuți să respire mai ușor.

Nu întotdeauna când copilul tău face febră este vorba de gripă, așa încât, cel mai bine este ca înaintea punerii diagnosticului să i se facă analize în gât și nas.

 

×