x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum şi-a propus Achimaş să elimine infecţiile din spitale

Cum şi-a propus Achimaş să elimine infecţiile din spitale

de Monica Cosac    |    27 Apr 2016   •   21:45
Cum şi-a propus Achimaş să elimine infecţiile din spitale
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Instruirea a 300 de medici din toată ţara, reînfiinţarea specialităţii de Microbiologie medicală şi obligarea spitatelor să comunice infecţiile intraspitaliceşti, se numără printre măsurile cuprinse în Planul Strategic de Prevenire și Combatere a Infecțiilor Nosocomiale 2016- 2018, lansat, ieri, de Ministerul Sănătăţii.

Conceput pentru o perioadă de 24-30 luni, Planul își propune creșterea calității și capacității de diagnostic microbiologic, de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, prin realizarea unui sistem eficient de raportare, care să elimine barierele "birocratice", îmbunătățirea supravegherii și reducerea consumului excesiv și nejustificat de antibiotice. “Am propus trei pachete în acest sens: un pachet legislativ, care poate să se deruleze încă din cursul acestui an, 2016-2017, un pachet organizatoric de instruire a personalului, care este unul mai laborios și presupune să pregătim înainte personalul de a realiza cel de-al treilea pachet - pachetul investițional”, a afirmat președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafilă.

Pentru depistarea bacteriilor multirezistente din spitale, Rafilă a anunţat că se va distribui câte un set de medii de cultură pentru fiecare pacient internat la Terapie Intensivă: “Vrem să fim siguri că reactivii, toate mediile de cultură distribuite în spitale, au o calitate corespunzătoare şi rezultatele sunt credibile”.

Totodată, Rafilă a atenționat că la nivel naţional își desfășoară activitatea doar 100 de epidemiologi, aceştia fiind mai mult decât insuficienţi. Prin urmare, în perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va organiza cursuri de pregătire pentru 300 de medici din spitale (epidemiologi, medici de laborator, specialişti în boli infecţioase), astfel încât aceştia să ştie cum să identifice infecţiile nosocomiale. De asemenea, potrivit medicului Rafilă, va fi reînfiinţată specializarea “Microbiologie medicală”, România fiind singura ţară din UE care nu are această specializare.

Pentru realizarea acestui Plan Strategic, Ministerul Sănătăţii a făcut controale în toate spitalele din ţară. Deşi anunţate cu două săptămâni înainte, acestea au scos la iveală grave deficienţe. Astfel, potrivit raportului făcut public ieri de ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, 23% dintre unitățile medicale nu au o stare igienico-sanitară corespunzătoare, mai mult de unul din trei spitale din România (35%) au saloane supraaglomerate, în 30% nu se respectă numărul grupurilor sanitare la numărul de paturi. Datele prezentate arată că 53% din spitale nu asigură o igienă corespunzătoare în blocurile alimentare și 18% nu asigură evacuarea apei reziduale. Extrem de grav este că în 74 de spitale (20%) nu se respectă etapele sterilizării, la inspecţia făcută în ianuarie 2016 fiind depistate 147 de unităţi medicale (30%) în aceeaşi situaţie.

×