x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum te speli corect pe dinţi

Cum te speli corect pe dinţi

06 Noi 2018   •   20:50
Cum te speli corect pe dinţi
Sursa foto: ALDECAstudio - Fotolia

Igiena orală nu înseamnă doar periajul dinţilor. Nerespectarea regulilor de curăţare a danturii poate duce la apariția cariilor și, în timp, la afecțiuni dentare mai grave, precum gingivită sau, mai rău, parodontoză.

Una dintre cele mai întâlnite greşeli atunci când te speli pe dinţi este nerespectarea timpului de periaj. Acesta ar trebui să dureze minim trei minute. Pentru a ști exact cât durează periajul, te poți cronometra sau îți poți procura o periuță electrică cu timer. Periajul se pornește de la spațiul dintre gingie și dinte, deoarece acolo rămân cele mai multe resturi de alimente și apare tartrul. El se face circular, și nu orizontal. Acordă atenție și molarilor din spate, deoarece de cele mai multe ori periuță nu ajunge în acea zona.

Nu uitaţi de aţa dentară. Pentru a curaţa dantura în profunzime, specialiștii recomandă folosirea ei după fiecare masă. Această reduce riscul apariției cariilor în spațiile interdentare sau pe partea interioară a dinților.

O periuță potrivită danturii

O altă greșeală frecventă pe care o fac majoritatea persoanelor este alegerea greșită a periuţei de dinți. Medicii stomatologi recomandă ca periuța să fie cât mai moale, pentru a nu agresa gingiile. În ceea ce privește dușurile bucale, specialiștii spun că este foarte important ca acestea să fie setate la cel mai mic nivel, deoarece pot fi afectați foarte rău atât dinţii, cât și gingiile. Mare atenție și la perioada de folosire a periutei de dinți. La fiecare trei luni această trebuie schimbată, deoarece este o sursă bogată de bacterii și stafilococi, pentru că se deteriorează în timp, iar perii ei se despică.

Pasta de dinți pe care o foloseti des trebuie să fie una cât mai ușoară, pentru a nu agresa dantură. Cele care conțin bicarbonat de sodiu trebuie utilizate o dată sau de două ori pe săptămâna, însă nu în exces deoarece sunt foarte abrazive și afectează în timp smalțul dinților.

Apa de gură, obligatorie

Pe lângă pasta de dinți, medicii spun că la fel de importantă pentru igienă orală este și apa de gură. Această trebuie folosită după fiecare masă, iar gură trebuie clătita cu ea timp de cel puțin 30 de secunde. Apă de gură are efect antibacterian și astringent. Totodată, nu uită să clăteşti gura după fiecare periaj. Astfel, vei elimina complet toate bacteriile și resturile alimentare.

 

×
Subiecte în articol: Igiena orală