x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social De ce Nicolae Ceaușescu nu îmbrăca hainele de două ori

De ce Nicolae Ceaușescu nu îmbrăca hainele de două ori

03 Feb 2018   •   17:47
De ce Nicolae Ceaușescu nu îmbrăca hainele de două ori

Fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu nu purta de două ori aceeași haină. A decis să nu îmbrace o ținută decât o singură dată după ce Fidel Castro i-a povestit despre un complot.

 

Totul a început în 1972, când Fidel Castro i-a povestit lui Nea Nicu despre un complot organizat de CIA. Spionii americani urmau să-i toarne în pantofi o otravă care ar fi făcut să-i cadă părul, iar un Castro fără barbă ar fi fost de neimaginat. Imediat, Ceauşescu a luat hotărârea că nu va mai îmbrăca niciodată aceeaşi haină de două ori.

La scurt timp au fost create secţii speciale pentru confecţionarea hainelor în cadrul Direcţiei a 5-a a Securităţii, care era serviciul pentru paza sa personală.

Din străinătate, Ceauşescu cerea să i se aducă o mulţime de cravate şi de cămăşi de mătase franţuzeşti.

Antena 3

×