Producţia de droguri şi vânzarea acestora pe internet sunt în creştere în Europa, a declarat marţi Frederic Denecker, reprezentant al Observatorului European de Droguri şi Toxicomanie, cu prilejul prezentării "Raportului European privind Drogurile - 2018" realizat de Agenţia UE pentru droguri (EMCDDA).
"Producţia are loc în proximitatea pieţelor de consum din mai multe motive, printre care: interesul clienţilor şi al furnizorilor; reducerea riscului de depistare la frontiere", se arată într-un comunicat al Observatorului European de Droguri şi Toxicomanie.
Raportul menţionează mai multe exemple de creştere a producţiei de droguri în Europa şi de inovare în metodele de producţie.
Potrivit Observatorului European de Droguri şi Toxicomanie, există semne că noile substanţe psihoactive produse în mod obişnuit în China şi expediate în Europa pentru ambalare sunt fabricate uneori în interiorul graniţelor europene.
"Deşi, în general, ca volum, pieţele tradiţionale de droguri (offline) încă predomină, pieţele online par să fie din ce în ce mai importante, reprezentând o nouă provocare pentru măsurile de combatere a drogurilor. Un studiu recent al EMCDDA-Europol a identificat la nivel global peste 100 de pieţe din aşa-numitul internet ascuns (darknet), unde aproximativ două treimi din achiziţii au fost legate de droguri", relevă sursa citată.
Conform acesteia, în 2017 un număr de 51 de substanţe psihoactive noi au fost raportate pentru prima dată în sistemul UE de alertă timpurie.
De asemenea, Observatorul European de Droguri şi Toxicomanie semnalează disponibilitatea crescută a cocainei în mai multe ţări şi faptul că, deşi preţul cocainei a rămas stabil, puritatea ei la nivelul străzii a atins în 2016 cel mai înalt nivel din ultimul deceniu.
La nivelul oraşelor, un studiu recent al reziduurilor de droguri din apele reziduale municipale a arătat că între 2015 şi 2017 s-a înregistrat o creştere a reziduurilor de cocaină în 26 dintre cele 31 de oraşe ce aveau disponibile date pentru această perioadă, menţionează sursa citată.
"Se estimează că, în 2016, în Uniunea Europeană s-au produs cel puţin 7.929 de decese cauzate de supradoze în care a fost implicat cel puţin un drog ilegal. Dacă se includ Norvegia şi Turcia, numărul estimat creşte până la 9.138 de decese, ceea ce reprezintă o creştere cu 4% faţă de valoarea revizuită pentru 2015, de 8.749", se arată în Raportul European privind Drogurile.
Conform acestuia, se estimează că peste 92 de milioane de persoane în vârstă de 15 - 64 de ani din UE, adică puţin peste un sfert, au încercat droguri ilegale într-un moment al vieţii. Experienţa consumului de droguri este menţionată mai frecvent de bărbaţi (56 de milioane) decât de femei (36,3 de milioane).
Drogul încercat cel mai frecvent este canabisul, relevă raportul.
"Prevalenţa consumului de canabis este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a altor substanţe. Deşi consumul heroinei şi al altor opioide se menţine relativ scăzut, acestea continuă să fie drogurile cel mai frecvent asociate cu formele mai nocive de consum, inclusiv cu cel prin injectare", se arată în raport.
Denecker a menţionat că o problemă denunţată la nivelul a opt state a fost consumul de droguri în penitenciare. El a arătat că noile substanţe psihoactive sunt pulverizate pe plicuri sau pe haine care sunt introduse în unităţile de detenţie.
Raportul European privind Drogurile - 2018 cuprinde date din anul 2016 şi a fost prezentat pe 7 iunie în Parlamentul European, conform directorului Agenţiei Naţionale Antidrog, Sorin Oprea. AGERPRES