x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Se va deschide sezonul estival fără șezlonguri, baruri sau WC-uri

Se va deschide sezonul estival fără șezlonguri, baruri sau WC-uri

de Diana Scarlat    |    18 Apr 2023   •   09:00
Se va deschide sezonul estival fără șezlonguri, baruri sau WC-uri

Ministerul Mediului a reușit să atribuie doar o parte din plajele de pe litoralul românesc, în urma licitațiilor, dar nici acum nu le administrează hotelierii.

Mulți dintre cei care au câștigat licitațiile au afaceri în domenii fără niciun fel de legătură cu turismul, iar condițiile puse de Administrația Națională Apele Române îi vor determina să încerce să câștige cât mai mulți bani, pentru a putea avea profit după ce au plătit cu 50% mai mult la licitație. Visul specialiștilor din turism de a avea șezlonguri și umbrele oferite gratuit, în pachetele de cazare ale hotelurilor, pare de neatins. În plus, e posibil ca în vara aceasta să nu fie amenajate nici toatele pe plajă, pentru că nu mai e timp, până la 1 Mai, când se deschide oficial sezonul estival.

Cu două săptămâni înainte de 1 Mai, 20% din plajele scoase la licitație de Ministerul Mediului, prin Apele Române, rămân neatribuite. Dacă lucrările de amenajare nu pot fi terminate până la debutul oficial al sezonului estival, vor rămâne toată vara neamenajate, adică mai ales fără „beach baruri” și fără toalete publice. Cei care au câștigat licitațiile trebuie să se grăbească să facă amenajările până la 1 Mai, dar vor avea aceleași probleme în caz că nu reușesc, timpul fiind foarte scurt.

Administratorii plajelor ale căror contracte au expirat la finalul anului trecut ceruseră Ministerului Mediului să le prelungească perioada de contractare cu doi ani, pentru a-i scuti de investiții suplimentare, însă nu a fost acceptată propunerea lor, reprezentanții statului susținând că se dorește corectitudine în procesul de atribuire a porțiunilor de plajă, mai ales după ce unele zone au fost lărgite și și-au schimbat configurația. Astfel, cei care aveau construcții pe plajă au fost obligați să le demoleze, pentru a putea participa la licitații.

Prețurile vor fi mai „piperate”

Acum suntem în situația în care aproximativ 81% din subsectoarele intrate în procedură de licitaţie publică au fost adjudecate, înainte de Paști, iar ANAR se laudă cu performanța de a fi reușit să câștige un preț total al chiriei cu peste 50% mai mare faţă de valoarea totală de pornire. Acest lucru se traduce, de fapt, prin prețuri mult mai mari pentru serviciile oferite de administratorii plajelor, pentru că vor dori să-și scoată investiția și profitul în cei doi ani de contractare, până vor fi obligați din nou să dărâme tot. 

Dacă până acum era criticat litoralul românesc pentru prețurile exagerate ale șezlongurilor, umbreluțelor sau ale produselor vândute la barurile de pe plajă, în noile condiții vor fi costuri și mai mari. Dincolo de ridicolul situației, care în ultimii ani a devenit subiect de glume despre șezlonguri care se închiriază pe zi la prețuri mai mari decât valoarea lor de cumpărare, litoralul românesc devine și mai necompetitiv, în raport cu celelalte destinații turistice similare, mai ales cu litoralul bulgăresc. 

De aici rezultă, implicit, o creștere a exodului turiștilor români spre Bulgaria și o scădere pentru turismul din România. Despre posibilitatea de a atrage turiști străini nici nu mai poate fi vorba, deși Ministerul Fondurilor Europene a pregătit o finanțare de 10 milioane de euro pentru jurnaliști și influenceri străini care ar trebui să promoveze România pe plan internațional.

Interesele ministerelor nu coincid

Una dintre marile probleme ale necompetitivității litoralului românesc este faptul că interesele Ministerului Mediului nu coincid cu cele ale Turismului. Apele Române se laudă și cu faptul că 50% din suma încasată de la administratorii plajelor reprezintă „venit la bugetul de stat, iar diferenţa de 50% se va utiliza pentru investiţii destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre”, menționează ANAR, într-un comunicat de presă. Dar banii obținuți astfel sunt mai puțini decât cei care ar putea fi aduși din turism, dacă litoralul nostru ar fi competitiv.

În perioada imediat următoare, ANAR reia procedura de închiriere pentru subsectoarele care nu au fost atribuite, precum şi pentru cele care au fost eliberate ulterior, dar timpul rămas pentru amenajarea lor este prea scurt pentru a se putea face tot ce este necesar din punct de vedere turistic. Mai mulți antreprenori de pe litoral spun că anul acesta va fi un dezastru, pentru că turiștii vor găsi plaje neamenajate, fără șezlonguri, umbrele, beach-baruri și fără toalete, care nu vor putea fi instalate până la 1 Mai, pentru că după începerea sezonului estival este interzisă prin lege orice activitate de amenajare. 

Scandal politic legat de atribuiri

În plus, cei care au afaceri în turism pe litoral au constatat că și de această dată au câștigat licitațiile multe firme care au cu totul alt obiect de activitate, precum furnizori de energie, dezvoltatori imobiliari, comercianți de echipamente electronice, patroni de firme de comerț cu ridicata etc. Nicidecum nu sunt hotelierii noii administratori, deci nu vor putea oferi servicii gratuit, în pachetele de cazare. 

În urma licitațiilor a izbucnit și un nou scandal politic, după ce primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost acuzat de unii reprezentanți ai mediului de afaceri că s-ar fi dus să-i felicite pe patronii marilor cluburi pentru câștigarea licitațiilor de administrare a sectoarelor de plajă, cu o zi înainte de a fi fost anunțate oficial rezultatele. De altfel, primarul a fost acuzat și de lobby, după ce a mers la București, pentru a susține atribuirea plajelor pentru aceiași patroni de cluburi și restaurante, solicitând Ministerului Mediului să nu li se impună acestora demolarea construcțiilor. Cei care îl acuză spun că a făcut toate aceste eforturi pentru susținerea pe care o va avea din partea lor în campania electorală de anul viitor.

Situația litoralului e ca înainte, dar mai rău... Cluburile și restaurantele „de fițe” rămân pe poziții, dar vor avea de reconstruit tot, în două săptămâni. Se anunță prețuri mai mari pentru șezlonguri, din această vară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×