x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Dezinfecţie în blocurile în sectorul 2

Dezinfecţie în blocurile în sectorul 2

02 Apr 2020   •   18:50
Dezinfecţie în blocurile în sectorul 2

Primăria Capitalei anunţă că sprijină primăriile de sector care au nevoie de ajutor în lupta contra coronavirusului. Prin Compania Municipală Eco Igienizare şi prin Compania Municipală Parcuri şi Grădini, care au pus la dispoziţie utilaje şi angajaţi, PMB a început un program de dezinfecţie în sectorul 2.

Peste 100 de lucrători vor acoperi întreaga suprafaţă a sectorului, dezinfectând toate scările de bloc, atât la exterior, cât şi la interior, pe părţile comune. Preşedinţii asociaţiilor de locatari sau de proprietari trebuie să anunţe oamenii să nu ia contact timp de o oră cu substanţa împrăştiată în spaţiul închis. În scările de bloc, operaţiunea va continua pe tot parcursul săptămânii.

La nivelul aliniamentului stradal, mai multe ULV-uri (maşini de mare capacitate) împrăştie substanţă dezinfectantă. La rândul ei, compania de salubrizare SC Supercom, cu care are contract primăria de sector, dezinfectează străzile şi trotuarele cu 22 de cisterne şi 45 de angajaţi.

Substanţa folosită pentru dezinfecţie este Aldezin, un biocid special, care acţionează împotriva coronavirusului şi care e avizat de Ministerul Sănătăţii.

 

12 mașini de tip ULV, 35 de atomizoare şi 45 de pompe de mână sunt folosite în cursul operaţiunilor de dezinfecţie.

 

×