x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Dr. Iosif Niculescu: „Ne confruntăm frecvent cu rușinea în relația medic-pacient”

Dr. Iosif Niculescu: „Ne confruntăm frecvent cu rușinea în relația medic-pacient”

de Monica Cosac    |    16 Mar 2025   •   20:49
Dr. Iosif Niculescu: „Ne confruntăm frecvent cu rușinea în relația medic-pacient”

Problemele uroginecologice reprezintă cel mai frecvent grup de patologii la menopauză și, în ciuda faptului că femeile sunt deranjate de simptome, doar jumătate dintre ele cer un sfat medical. De asemenea, schimbările hormonale care apar la menopauză pot crește riscul mai multor tipuri de cancer, precum cel de sân, endometrial și ovarian, avertizează medicii ginecologi, subliniind faptul că femeile trebuie să meargă la controale periodice și după vârsta de 50 de ani.

Există o tendință globală ca femeile să reducă frecvența vizitelor la ginecolog după vârsta de 50 de ani, considerând că, odată cu încetarea menstruației, acestea nu mai sunt necesare.

Însă, specialiștii în Obstetrică-Ginecologie atrag atenția că schimbările hormonale care apar la menopauză pot crește riscul unor tipuri de cancer, precum cel de sân, endometrial și ovarian. De asemenea, modificările metabolice din această perioadă (creșterea grăsimii abdominale, rezistența la insulină) pot favoriza inflamația cronică și proliferarea celulară necontrolată, ceea ce crește riscul de afecțiuni oncologice.
Deși cu o incidență mai scăzută la nivel național, cancerele de endometru și ovarian apar frecvent la pacientele aflate la menopauză.

2 din 10 operații, la paciente cu cancer de endometru

Peste 20% dintre operațiile din sfera ginecologică realizate anul trecut au fost pentru paciente care sufereau de cancer de endometru. Elementele comune au fost vârsta de peste 50 de ani, faptul că majoritatea pacientelor erau supraponderale și prezentarea la medic în stadii avansate ale bolii”, spune dr. Traian Enache, medic primar Obstetrică-Ginecologie, șef secție Chirurgie Ginecologică la un spital privat din Capitală.

Printre factorii de risc ai cancerelor ginecologice se numără predispoziția genetică, istoricul obstetrical și de afecțiuni ginecologice preexistente, obezitatea și stilul de viață.

Doar una din două femei cu probleme uroginecologice merge la medic

Problemele uroginecologice reprezintă cel mai frecvent grup de patologii la menopauză. Aceste boli afectează viața socială și de cuplu a pacientelor, dar și încrederea în sine, putând duce la tulburări psiho-emoționale. Cu toate că femeile sunt deranjate de simptome, studiile arată că doar 50% cer un sfat medical.

„Ne confruntăm frecvent cu rușinea în relația medic-pacient. Pacientele de peste 50 de ani ar trebui să înțeleagă că aceste simptome nu sunt normale și că, în timp, pot afecta grav sănătatea. Dacă nu este tratată, incontinența poate deveni severă din cauza slăbirii structurilor de rezistență ale mușchilor, potențată de lipsa de estrogen. Aceasta afectează calitatea vieții, somnul și starea de bine. Alte consecințe includ inflamații și infecții urinare frecvente, constipație cronică, disconfort vaginal permanent și prolapsul organelor pelvine”, explică dr. Iosif Niculescu, specialist în Obstetrică-Ginecologie.

Incontinența urinară, o afecțiune „rușinoasă” mult mai frecventă decât pare

Medicii mai spun că mai mult de o treime dintre operațiile realizate anul trecut la un spital privat din București au fost pentru tratarea incontinenței urinare și a prolapsului vaginal prin chirurgie minim invazivă. Acestea sunt și cele mai frecvente intervenții chirurgicale pentru pacientele de peste 50 de ani. Deși trecută de foarte mulți oameni sub tăcere, incontinența urinară este mult mai frecventă decât s-ar putea crede. Mai exact, afectează unul din cinci europeni, fiind mai frecventă la femei.

Conform specialiștilor, incontinența urinară de efort și vezica hiperactivă sunt tipurile cel mai des diagnosticate.

Cea mai frecventă este incontinența de efort, care reprezintă cel puțin 50% dintre cazuri. Aceasta duce la pierderea involuntară de urină fie în timpul activităților fizice zilnice sau sportive, fie în situații de mișcări bruște, precum strănutul și tusea. În acest caz, tratamentul este chirurgical, minim invaziv și oferă o rezolvare imediată, potrivit medicilor ginecologi.

Vezica hiperactivă reprezintă nevoia bruscă și incontrolabilă de a urina, care apare ca urmare a tulburărilor mușchilor și ale filetelor nervoase ce transmit impulsurile către creier. Acest tip de incontinență este mai puțin frecvent și se tratează medicamentos.

„Orice femeie are un anumit risc de a dezvolta incontinență urinară la menopauză, în special de efort. Anumiți factori - printre care munca fizică, ridicarea greutăților, numărul sarcinilor și al nașterilor - cresc posibilitatea de a dezvolta această afecțiune. Profilaxia este importantă și recomand să fie începută chiar din perioada premenopauzei”, explică dr. Cătălin Haiduc, medic primar Obstetrică-Ginecologie.

Inițiativa #rusineadauneazagravsanatatii, lansată de Medicover România, își propune să schimbe această mentalitate și să sublinieze importanța controlului periodic.

×