Alex G., minorul de 14 ani care și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se în podul șurii casei părintești din Gherța Mare, nu a dat semne că ar fi fost dispus la un astfel de gest fatal. O spun toți apropiații, inclusiv părinții.
Părinții le-ar fi spus polițiștilor că Alex nu a dat niciun semn că ar avea probleme și că nu își explică gestul sub nicio formă. La fel și rudele apropiate, care spun despre Alex că a fost un copil vesel și cuminte. Nu ar fi avut derapaje comportamentale.
Chiar și colegii de clasă au rămas șocați. Și asta pentru că în ziua în care a decis să își ia viața, cu doar câteva ore înainte, Alex s-a jucat fotbal cu colegii în curtea școlii și s-a simțit foarte bine, spun colegii. Nu ar fi fost văzut supărat, apăsat de ceva probleme.
Nici măcar dirigintele de la școală nu înțelege ce s-a întâmplat.
”Ne-am întâlnit la școală, dar nu s-a comportat într-un mod mai deosebit decât de obicei, astfel încât să îmi pun un semn de întrebare în privința lui. A fost un șoc pentru toată lumea. Am aflat de la o altă mămică și am rămas toți stupefiați”, a declarat Simion Stânea, dirigintele lui Alex.
Sursa: presasm.ro