x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 3 ani de la COLECTIV. „După trei ani sunt tot aici!”

3 ani de la COLECTIV. „După trei ani sunt tot aici!”

de Monica Cosac    |    30 Oct 2018   •   09:21
3 ani de la COLECTIV. „După trei ani sunt tot aici!”

Adina Apostol este unul din cei 186 de răniţi în incendiul de la Colectiv şi a postat acest mesaj, cu patru zile în urmă, de pe un pat al Spitalului Militar Reine Astrid din Bruxelles, Belgia. La trei ani de la tragedie, tinerii cu trupurile pârjolite în iadul din clubul Colectiv încă mai umblă prin spitale, încă mai au nevoie de operaţii dureroase şi încă îşi mai tratează cicatricile din suflet. Din păcate, sistemul medical autohton este la fel de nepregătit să trateze victimele unui incendiu major, iar autorităţile încă mai sunt la stadiul de „vom face”, încă mai promit centre „ca afară” pentru tratarea pacienţilor cu arsuri.

Unii dintre tinerii răniţi atunci - aşa cum este şi Adina Apostol, care de trei ani face naveta între Bucureşti şi Bruxelles (Belgia) pentru tratamente -, încă mai plimbă facturile primite în spitalele din străinătate, pentru a le fi decontate de casele de asigurări de sănătate. Alţii, învinşi de birocraţie, au renunţat la ajutorul oferit de stat şi îşi plătesc tratamentele din propriul buzunar.

În urma tragediei de acum trei ani, care a mişcat întreaga Europă, guvernanții promiteau investiții masive în domeniul tratării victimelor unor incendii majore. Planurile măreţe au rămas, însă, doar pe hârtie.

România are în continuare doar 11 paturi pentru marii arşi, în contextul în care, anual, peste 400 de astfel de pacienţi ar avea nevoie de tratamente speciale în centre de profil. În lipsa acestor centre, capacitatea de tratare a marilor arşi rămâne extrem de limitată. În prezent, şansa de supravieţuire a unui român ars grav este să ajungă la un spital din străinătate.

„Nici nu are cum să fie altfel, pentru că nu a mai crescut capacitatea de internare de mari arşi, faţă de cea a anului 2016, care a fost aşa: cele şase paturi de la Unitatea de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca şi, prin renovarea de la Spitalul de Arşi - ei aveau acolo 12 paturi, pe hârtie, în Terapie Intensivă, dar, de fapt, întruneau doar condiţiile de post-operator, nu erau paturi de critici, de mari arşi - la renovare, spaţiul a permis doar cinci paturi. Deci, în Bucureşti, în momentul acesta, sunt doar 11 paturi de mari arşi, în cele două unităţi. Asta este capacitatea", ne-a explicat dr. Elena Copaciu, fosta şefă a Secției de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Universitar din București şi fost consilier al ministrului Sănătăţii.

Înspăimântătoarea „cadă verde” din coşmarurile victimelor incendiului din Colectiv, adică vasul în care se face toaleta zilnică a pacientului cu arsuri, încă există şi sunt folosite tot la comun, ceea ce creşte ricul înfecţiilor nosocomiale. „Există la Spitalul de Arşi şi la Unitatea de Arşi grav de la Floreasca, însă nu sunt individuale, pentru fiecare rezervă în parte, ci pentru toţi, cu protocol de dezinfecţie după fiecare după fiecare pacient, stabilit de inspectorii DSP”, explică dr. Copaciu.

Spitalele din România continuă să fie bântuite de infecţiile nosocomiale, despre care se ştia prea puţin la momentul “Colectiv”, infecţii care sunt încontinuare ascunse sub preş.

De mai bine de opt luni, România nu mai are banca de piele de la Spitalului pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, care a fost închisă de către Agenţia Naţională de Transplant, deşi grefele de piele umană reprezintă cel mai bun pansament biologic pentru pacienţii cu arsuri.

×
Subiecte în articol: colectiv