x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Edilul Timișoarei, sancționat pentru discriminare

Edilul Timișoarei, sancționat pentru discriminare

de Monica Cosac    |    21 Mai 2020   •   18:30
Edilul Timișoarei, sancționat pentru discriminare

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în şedinţa de ieri, să sancţioneze cu avertisment Primăria Municipiului Timişoara, pentru intenţia de a interzice difuzarea şi interpretarea de manele în spaţiul public.

„Intenţia de a interzice expres difuzarea şi interpretarea de manele pe spaţiul public din Timişoara de către Instituţia Primarului municipiului Timişoara reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional”, se arată în decizia CNCD.

În luna noiembrie 2019, primarul municipiului Timişoara, liberalul Nicolae Robu, a transmis o notă internă angajaţilor primăriei în care îi anunţa că se interzice folosirea grătarelor pe domeniul public şi interpretarea sau difuzarea de manele. Însă dispozițiile primarului au fost date după ce au apărut imagini cu dedicaţii făcute chiar lui, la un târg organizat de una dintre instituţiile din subordine.

×