x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Elicoptere militare Airbus, produse la Braşov

Elicoptere militare Airbus, produse la Braşov

26 Oct 2017   •   16:31
Elicoptere militare Airbus, produse la Braşov

România va achiziţiona de la Airbus elicoptere militare de tip H 215, însă acestea vor fi produse la Braşov, a anunţat, ieri, ministrul Apărării, Mihai Fifor, cu ocazia ceremoniei militare din Parcul Carol din Bucureşti, prilejuită de Ziua Armatei Române. "Vor fi achiziționate, în perioada următoare, un număr de elicoptere care vor intra atât în dotarea Armatei Române, cât și în dotarea Ministerului Afacerilor Interne. "Aceste elicoptere se vor produce pe linia de la Brașov, linie care intră în producție anul viitor, a spus Fifor. La aceeaşi ceremonie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că militarii români trebuie să atingă "un nivel din ce în ce mai crescut de profesionalizare". "România, pentru prima dată după 1989, a alocat 2% din PIB pentru cheltuieli militare, începând chiar cu acest an. Aproape 35% din acest buget reprezintă fonduri destinate achiziţionării de echipamente majore", a spus preşedintele. "Atrag însă atenția că aceste fonduri trebuie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naționale şi conducerea Armatei României au obligația de a-și asuma cu toată seriozitatea această responsabilitate", a adăugat acesta.

×
Subiecte în articol: airbus