x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Escrocii au lansat varianta extinsă a metodei Accidentul

Escrocii au lansat varianta extinsă a metodei Accidentul

de Diana Scarlat    |    11 Dec 2018   •   15:10
Escrocii au lansat varianta extinsă a metodei Accidentul
Sursa foto: Levente_Naghi/Getty Images/iStockphoto

Sărbătorile vin și cu pericole din partea hoților și escrocilor. Cei care pleacă de acasă pentru mai multe zile trebuie să încerce să se abțină de la postarea pe rețelele de socializare a informațiilor pe care le caută spărgătorii de locuințe, iar cei care se știu vulnerabili în fața escrocilor trebuie să fie foarte atenți la metodele noi ale acestora, perfecționate în ultima perioadă. Cea mai nouă variantă a metodei Accidentul, descoperită recent de polițiști, are două etape – victimele fiind cei care au rezistat primului atac al hoților.

Varianta 3.0 a celebrei, deja, metode Accidentul, a apărut de foarte puțin timp. Inițial, infractorul apela telefonic victima, spunându-i că un membru al familiei – fiu, fiică, frate, soră sau părinte – ar fi suferit un accident și are urgent nevoie de o sumă mare de bani, pentru intervenția chirurgicală, fie că membrul familiei a provocat un accident foarte grav și are nevioie urgent de o sumă mare de bani, pentru a mitui polițiștii sau procurorul. Mai există și o metodă descoperită în județele Dâmbovița și Argeș, unde escrocii mergeau la poarta victimei – de obicei persoană de vârstă înaintată, singură – punând în scenă o adevărată piesă de teatru, cu același conținut ca și apelurile telefonice.

Noua variantă, care păcălește victima să aducă banii direct la infractori, mizează pe încrederea pe care o au victimele în polițiști, dar și în propria lor intuiție care deja i-a ținut departe de hoți. Astfel, victima este păcălită de propriul orgoliu și de încrederea în sine. După o intensă mediatizare a metodelor prin care escrocii își păcălesc victimele cu metoda Accidentul, iată că infractorii au modificat din mers această metodă, ajungând la un nou nivel: cei care sunt sunați de hoți și reușesc să-și dea seama că sunt vizați în metoda Accidentul mai sunt apelați o dată de alt individ care-i păcălește, prezentându-se drept polițist. Mesajul sună cam în acest fel: “Știm că ați fost sunat de un infractor pe care noi îl urmărim. Vă rugăm să colaborați cu Poliția, să ne ajutați să-l prindem în flagrant. Avem nevoie de dumneavoastră, să mergeți să-i dați banii, ca să putem să-l prindem”. Metoda, adaptată pentru a reuși escrocheria eșuată în faza inițială, are și un corespondent în tâlhăriile din ultimii ani în care infractorii reușesc să intre în casele victimelor și să le jefuiască, pretinzând că sunt polițiști.

Spiritul sărbătorilor scade vigilența

Dacă oamenii nu cunosc procedurile polițiștilor, pot fi păcăliți să colaboreze cu falșii reprezentanți ai forțelor de ordine, într-un pretins flagrant, adică să aducă banii direct hoților, crezând că au o colaborare cu Poliția. “Consider că imaginația infractorilor nu are margini sau pauză. Ei nu-și permit să-și ia liber, mai ales în perioada sărbătorilor, când oamenii sunt deschiși spre a accepta mai multe, spiritul Crăciunului este speculat la maximum de acești indivizi care-i lasă fără bani pe cei creduli. Oamenii trebuie să știe că polițistul nu este ceva abstract, nu este o voce la telefon. Polițistul nu apelează la telefon decât într-o singură situație: atunci când invită pe cineva la Secția de Poliție. Dar și în aceste cazuri, polițistul este obligat să ofere un număr de telefon al secției și, chiar dacă cineva s-ar prezenta la secție în urma unei farse, aceasta nu i-ar aduce prejudicii. Niciodată, niciun polițist nu va solicita cooperarea cu un cetățean, apelându-l la telefon”, explică Dan Antonescu, fost șef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Escrocii au atât de multă imaginație, pentru că au timp suficient să se perfecționeze, după gratii. 90% dintre faptele de acest fel sunt comise din penitenciare, cu ajutorul telefoanelor mobile, deși sunt interzise prin lege. Complicii, aflați în libertate, merg să colecteze banii.

Dan Antonescu, specialist criminolog

 

×
Subiecte în articol: metoda accidentul