x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Europa intră în era hidrogenului

Europa intră în era hidrogenului

de Dan Straut    |    09 Iul 2020   •   18:00
Europa intră în era hidrogenului

Comisia Europeană (CE) a lansat ieri o strategie potrivit căreia, pentru a deveni neutră climatic până în 2050, Europa trebuie să-și transforme sistemul energetic și să se bazeze din ce în ce mai mult pe hidrogen. Intră în aplicare, astfel, o nouă agendă privind investițiile în energie curată, în conformitate cu pachetele de măsuri „Next Generation EU” și „Green Deal”. Pe scurt, este vorba despre un sistem în care „energia electrică pentru autoturismele Europei ar putea proveni din panourile solare de pe acoperișuri, în timp ce clădirile sunt aprovizionate cu căldură provenind de la o fabrică din apropiere, iar fabrica este alimentată cu hidrogen curat, obținut din surse de energie eoliană offshore”, arată un comunicat al executivului comunitar. Pentru sectoarele în care electrificarea este dificilă, strategia promovează combustibili mai puțin poluanți, inclusiv biocombustibili durabili și biogaz, precum și hidrogen regenerabil. Comisia va propune un nou sistem de clasificare și de certificare a combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon.

×