Problema ministrului Lucian Bode în cazul Ciocan nu este atitudinea comisarului șef, ci faptul că aceste imagini au ajuns în spațiul public, susțin sindicaliștii de la Europol.
„Cea mai mare problemă a ministrului Bode se pare că nu e comportamentul și atitudinea suburbană a comisarului șef Ciocan la adresa polițiștilor care au aplicat legea, aflat în subordinea sa directă în cadrul MAI, ci faptul că aceste imagini au ajuns în spațiul public. E ca și cum victima unui viol este întrebată întâi cât de scurtă era fusta pe care o purta și abia apoi despre trauma prin care a trecut”, susțin sisndicaliștii de la Europol.
Conform acestora, dubla măsură cu care acționează ministrul Bode demonstrează că, în continuare, în MAI dreptatea se împarte după poziție și funcție. Sindicaliștii sunt convinși că, dacă atitudinea și comportamentul lui Ciocan ar fi fost manifestate de un agent de poliție, acesta ar fi fost de mult cercetat, condamnat și dat afară din Poliție.
„Și pentru că ministrul Bode se întreabă de ce un sindicat se implică într-o astfel de chestiune, înțelegem că el a fost obișnuit doar cu lideri sindicali obedienți și slugarnici sau care se autointitulează sindicaliști, așa cum s-a autointitulat și Ciocan, însă Sindicatul Europol, precum a acționat în fiecare situație, va continua să ia atitudine și să își apere polițiștii care aplică legea și ajung să fie pedepsiți pentru asta”, arată reprezentanții Europol.
Sindicaliștii spun că au trecut patru zile de la acest incident, iar fiecare oră care trece fără ca ministrul să sancționeze acest derapaj al comisarului șef Ciocan sub pretextul unor verificări, îi determină să creadă că asemenea comportamente sunt tolerate și încurajate la nivelul MAI.
Reprezentanții Sindicatului Europol îl acuză pe comisarul șef Christian Ciocan, director împuternicit al Unității de Politici Publice din MAI, că a încălcat legea prin șapte fapte. Potrivit sindicaliștilor, Ciocan i-a amenințat și a încercat să-i intimideze pe agenții de Poliție.
Incidentul a fost relatat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
„Ciocan a pătruns pe o stradă unde acționa indicatorul „Accesul interzis” și la solicitarea agenților a refuzat să se legitimeze, așteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenții de poliție au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, nu avea actele asupra și a refuzat să respecte indicațiile polițistului. Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reținută plăcuța cu numărul de înmatriculare și i-a fost suspedat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile”, scrie pe rețeaua de socializare.
Comisarul șef Christian Ciocan a fost filmat în timp ce se apără și respinge acuzațiile polițiștilor. Totuși, reprezentanții Europol consideră că atitudinea comisarului a fost scandaloasă.
„Atitudinea și comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziția pe care o ocupă, recurgând la amenințări și intimidări la adresa agenților, și chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea. Îi felicităm pe colegii Secției 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înțelege cum își permit niște agenți să îl amendeze și să îi țină morală. Aștetăm cu mare interes reacția MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speță manifestat”, mai spun cei de la Europol.