x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Firea: Mă bucură decizia INML de a opri practica testării virginității tinerelor

Firea: Mă bucură decizia INML de a opri practica testării virginității tinerelor

16 Iun 2022   •   10:10
Firea: Mă bucură decizia INML de a opri practica testării virginității tinerelor

Ministerul Familiei, Gabriela Firea, laudă decizia INML de a opri practica testării virginității tinerelor, la cererea familiei: „Era de neacceptat acest abuz fizic și emoțional, până la urmă o formă de discriminare de gen”.

„Mă bucură decizia Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” de a opri practica testării virginității tinerelor, la cererea familiei! Era de neacceptat acest abuz fizic și emoțional, până la urmă o formă de discriminare de gen”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Ea precizează că, prin dispoziția prof.univ.dr. Cristian Curcă, director general în cadrul Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, a fost interzisă testarea virginității la cerere și eliberarea unor certificate privind „integritatea” unei tinere.

„Sigur că vor exista în continuare controale medicale de specialitate acolo unde există suspiciunile unui viol, dar doar la solicitarea instituțiilor abilitate. La discuțiile pe care le-am avut săptămâna trecută, l-am asigurat pe profesorul Cristian Curcă că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, va sprijini orice decizie care apără drepturile femeilor și a tinerelor din România. Am susținut de la început și demersurile organizațiilor care militează pentru drepturile femeilor. Cu reprezentantele de la Centrul Filia am dezbătut subiectul și la ultima întâlnire pe tema egalității de șanse între femei și bărbați. Acum, e important ca și celelalte servicii de medicină legală din țară să țină cont de hotărârea Consiliului Superior de Medicină Legală, din februarie 2022, și să elimine aceste teste din practica de zi cu zi. Organizația Națiunilor Unite a cerut guvernelor, încă de acum zece ani, să fie oprită această practică. ONU și Organizația Mondială a Sănătății au semnat, în 2018, o declarație comună prin care condamnă aceste practici, iar în Franța și Marea Britanie testările au fost deja interzise”, încheie Firea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gabriela firea