x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Galaţi: Operaţie de prelevare de organe în premieră la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei

Galaţi: Operaţie de prelevare de organe în premieră la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei

10 Iun 2016   •   16:44
Galaţi: Operaţie de prelevare de organe în premieră la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei

O operaţie de prelevare de organe de la un bărbat de 42 de ani, aflat în moarte clinică, s-a efectuat în premieră şi s-a încheiat cu succes, vineri, la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi.

La intervenţie au lucrat două echipe de specialişti în transplant de la Bucureşti şi Iaşi, cu sprijinul medicilor din spitalul gălăţean, fiind prelevate ficatul şi rinichii donatorului, organe care vor salva acum alte trei vieţi.

"Noi, ca spital, suntem prinşi din 2012-2013 în programul naţional de transplant. Operaţia s-a finalizat cu succes şi este meritul echipei ATI, condusă de doctorul Mary Nicoleta Lupu. S-a depistat un caz care s-a pretat acestei acţiuni de transplant. Mulţumim în primul rând familiei care a acceptat şi a fost alături de echipa ATI şi aşa au ajutat la salvarea altor vieţi. Imediat, au fost contactate cele două echipe de transplant de la Bucureşti şi Iaşi. Ne-am bucurat de sprijinul şi ajutorul tuturor colegilor din spital, de la explorări funcţionale şi radiologie, de la secţia de neurologie, de la Blocul Operator. Mulţumim colegilor din gardă şi echipei de transplant care, cu profesionalismul recunoscut, a finalizat acest caz", a declarat managerul Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei, Mihaela Debita.

Donatorul este Remus Laurenţiu Belinţan, de 42 ani, care, în ultimii zece ani a lucrat la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, acolo unde a fost pompier, iar ulterior paramedic, în grad de plutonier major. Bărbatul a suferit un atac cerebral fără şanse de supravieţuire, iar familia sa a hotărât să îşi dea acceptul pentru a i se preleva organele.

Medicii gălăţeni dar şi pompierii, foşti colegi ai lui Remus Laurenţiu Belinţan, au transmis condoleanţe familiei, dar şi mulţumiri pentru gestul acesteia, gest prin care alte trei vieţi vor putea fi salvate.

"Remus Laurenţiu Belinţan a lucrat în ultimii zece ani la pompierii militari, a participat în prima linie, la salvarea de vieţi. Din păcate a plecat la ceruri, dar a lăsat un mesaj: să salveze vieţi dincolo de moarte. Este un moment greu, pompierii transmit condoleanţe sincere familiei", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, maior Eugen Chiriţă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: prelevare de organe