Concepute ca asociații de utilitate publică, Organizațiile de Management a Destinației (OMD) ar putea deveni realitate, după multe scandaluri și dezbateri. Acestea vor putea funcționa având la bază colaborarea între autoritățile locale și sectorul privat, cu drepturi egale la vot. Astfel, zonele turistice ale României s-ar putea dezvolta, prin management coerent și investiții care să fie alocate conform unor strategii stabilite de comun acord, de autorități și reprezentanții mediului privat care plătesc taxe speciale pentru turism. Fondurile colectate din mediul privat, dar și de la bugetul local, vor fi folosite atât pentru promovare, cât și pentru investiții în dezvoltare.
Istoria legii Organizațiilor de Management a Destinației pare să se apropie de final, după aproape 11 ani de ezitări, amânări și reformulări. Timp de zece ani a fost discutată doar nevoia unei astfel de legi, iar inițiativa a apărut efectiv anul trecut, când fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, a reușit să conceapă o formă de act normativ. De atunci a mai trecut un an, iar legea s-a plimbat prin comisiile parlamentare, a fost dezbătută, modificată de nenumărate ori, i s-au adus zeci de amendamente, iar astăzi intră, după scandaluri interminabile, la vot, în plenul Camerei Deputaților. Scandalul s-a prelungit până ieri, în Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, când s-a votat, după o lungă discuție în contradictoriu, o formă finală a textului legii, care definește OMD-ul și zona turistică.
Zeci de milioane de euro în joc
Problemele care au întors textul de lege de mai multe ori din Parlament sunt legate de bani – zeci de milioane de euro anual, după estimările unora dintre membrii comisiei. Cele mai aprinse discuții au fost pe tema nevoii unui OMD central, care ar trebui – conform unora dintre participanții la dezbaterea din comisie – să preia fondurile de la OMD-urile locale și zonale și să facă managementul destinațiilor, numai că, în acest fel, descentralizarea dorită s-ar fi transformat într-o recentralizare, iar bugetele ar fi urmat să fie administrate de câțiva reprezentanți ai sectorului privat. În acest caz, și Ministerul Turismului ar fi devenit inutil și, practic, ar fi urmat să i se preia atribuțiile de către o organizație formată din reprezentanți ai mediului privat, care să gestioneze nu doar banii pentru promovare, ci și bugetele de investiții pentru dezvoltarea zonelor turistice.
Discordanță între ANAT și FPTR
Dragoș Anastasiu, General Manager Touring Euroline și Vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a cerut în nenumărate rânduri înființarea acestui OMD central, iar în cadrul dezbaterii care a avut loc ieri, la comisia din Camera Deputaților, a subliniat că e nevoie de o lege specială pentru OMD-uri și drepturi mai mari pentru mediul privat, motivând prin faptul că autoritățile locale nu știu să facă management. „Transmit un mesaj din partea unei importante părți a industriei, mai multe asociații de promovare și dezvoltare. Este un nonsens funcțional ca statul să-și atribuie 50% (din dreptul de vot – n.r.). Aici discutăm strict de un plan de management care se face de către specialiști, nu de către primar. Avem nevoie de o lege specială, pentru că suntem departe de a-nțelege fenomenul”, a spus acționarul TUI-Eurolines. Acea lege specială ar trebui să conțină, conform unor documente care au fost aduse la cunoștință membrilor comisiei, o împărțire a fondurilor astfel: 5% pentru primărie, 25% la OMD local, 30% la OMD zonal și 40% la OMD național. Reprezentanții Federației Patroatelor din turismul Românesc (FPTR) nu susțin acest punct de vedere și susțin propunerea Ministerului Turismului. „Bătălia cea mare a fost pentru ce se va întâmpla cu taxele de promovare. Noi dorim ca toți banii care se adună într-o destinație turistică să rămână acolo și să poată fi folosiți, iar OMD-ul format din autoritățile locale și mediul privat – respectiv, angajatorii - să ia decizia în legătură cu felul în care se vor folosi acei bani”, a declarat, pentru Jurnalul, Nicolae Istrate, vicepreședinte FPTR.
ANAT este asociație profesională, de utilitate publică, deci nu poate să susțină interesele patronatului, ale angajatorului.
Nicolae istrate, vicepreședinte FPTR
Coform textului care intră astăzi la vot, Organizația de Management a Destinației va funcționa ca asociație de utilitate publică și va include autoritățile locale și reprezentanții angajatorilor plătitori de taxă pentru promovare turistică. Autoritățile și mediul privat, reprezentat prin partonate, vor avea drepturi egale.
Organizația de Management a Destinației va fi entitate cu personalitate juridică, înființată prin asocierea autorității publice locale din componența destinației, cu membri din cadrul destinației, ai confederațiilor/federațiilor patronale reprezentative, cu activități în domeniul turismului, și ai organizațiilor patronale și angajatorilor din cadrul destinației, plătitori de taxă pentru promovare turistică, ce realizează întreaga politică de dezvoltare turistică a destinației, inclusiv politica de marketing a destinației, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Pot avea calitate de membru asociat cu rol consultativ și alte entități relevante, cum ar fi: asociații de promovare, administratori ai ariilor protejate, reprezentanți din mediul academic, din instituțiile de cercetare-dezvoltare, școli de formare profesională în turism, camere de comerț și industrie și alte asemenea entități care funcționează potrivit legii pe teritoriul destinației turistice.
Asocierea se realizează în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, adoptată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare.
În vederea îndeplinirii obiectivelor OMD, decizia membrilor acesteia, exclusiv autoritatea publică locală, este luată prin vot, proporțional cu cuantumul taxei pentru promovare turistică stabilite și plătite. Votul acestor membri se exprimă în Adunarea generală, conform deciziei luate mai sus.
Organizația de Management a Destinației va funcționa ca asociație de utilitate publică , prin efectul prezentei legi, prin derogare de la OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2005, cu modificările și completările ulterioare.