Greva spontană declanşată miercuri de angajaţi feroviari s-ar putea extinde la toate regionalele, pe fondul nemulţumirilor salariale, la care se adaugă lipsa echipamentului de lucru, condiţiile improprii de lucru şi lipsa combustibilului pentru încălzirea spaţiilor tehnice, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Dobrescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Drum de Fier.
Florin Dobrescu a explicat că marţi, 21 martie, a expirat Contractul Colectiv de Muncă şi, deşi conducerea CFR SA a venit cu propunerea unei creşteri a fondului de salarii cu 22,5%, aceasta nu are bază legală, întrucât bugetul companiei încă nu este aprobat.
"Începând de astăzi (miercuri - n. r.) nu mai avem Contract Colectiv de Muncă. Ultimele negocieri le-am avut ieri, când administraţia a venit cu propunerea, dar fără bază legală, fără buget aprobat şi, în condiţiile date, noi nu mai puteam continua negocierile pentru că nu mai aveam ce să negociem. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi şi, neavând Contract Colectiv de Muncă, nu au mai vrut să muncească. Au luat hotărârea să oprească spontan lucrul. Deci, e o grevă necontrolată de sindicate, pentru că nu e declarată de noi grevă, dar asta e situaţia! Nemulţumirea lor se manifestă prin oprirea lucrului. Ei îşi manifestă de mult dorinţa asta, pentru că în ramura mea, de exemplu, 80% sunt cu salariul minim pe economie. Nu se poate! Oamenii răspund de siguranţa circulaţiei, de circulaţia trenurilor, de vieţi omeneşti pe salariul minim. Deci, nu se mai poate continua în condiţiile astea, iar administraţia nu a prezentat nimic concret şi corect ca să ne convingă pe noi, sindicaliştii de la masă, că va fi certă negocierea asta şi creşterea de salarii va fi corespunzătoare aşa cum s-a propus'', a precizat liderul sindical.
Acesta a adăugat că are semnale că greva spontană s-ar putea extinde, în prezent aceasta manifestându-se la nivelul a şapte din cele opt regionale existente, adică în Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi, mai puţin Constanţa.
"Din semnalele pe care le am eu, oamenii vor opri lucrul şi pe alte regionale, pentru că se vor solidariza cu ceilalţi care au oprit. Acum greva are loc la şapte din opt regionale câte există. Nu e doar problema salariilor, ci şi a echipamentelor de lucru, a condiţiilor de muncă, sunt multe care s-au adunat în decursul anilor şi nemulţumirea lor aici duce. Nu au fost capabili (conducerea CFR SA - n. r.) să cumpere echipament de lucru, să le creeze condiţii de muncă, combustibil pentru încălzitul spaţiilor tehnice şi de aici nemulţumirea s-a accentuat. Plus mizeria care lucrează, salariile foarte proaste şi, atunci, oamenii au spus: ''Domnule, noi nu mai vrem să muncim în condiţiile astea, pe banii ăştia. Să vină cine vrea să muncească"', a continuat Florin Dobrescu.
În opinia lui, următoarea rundă de negocieri programată miercuri, la ora 15:00, nu ar putea schimba situaţia, în condiţiile în care bugetul companiei nu este aprobat.
"Nu cred că ar putea schimba ceva negocierile de azi, pentru că, dacă nu vor face dovada clară a bugetului, sunt doar promisiuni şi poveşti. Deci, nu e nimic concret. Că bugetul a trecut de Consiliul de Administraţie... până nu trece de ministerul Transporturilor, de ministerul Finanţelor, noi nu avem certitudini că putem semna un acord cu ei. Pe noi ne-au convocat la negocieri cu 45 de zile înainte, aşa cum spune legea, dar ne-au convocat să facem ce? Să ne uităm unii la alţii?! Pentru că n-am avut condiţii de negociere, atâta timp cât nu avem buget. Pentru că legea spune clar: nu ai buget, nu poţi negocia. Păi, atunci pentru ce ne-au chemat? Ca să amăgim oamenii? Pentru că am negociat cu ani în urmă 2 lei, 3 lei la salarii. Deci, o bătaie de joc la calea ferată! Nu se mai poate continua aşa! Managementul ăsta pe care l-au introdus, corporatiştii, a intrat într-o dizgraţie totală. Au făcut reorganizarea CFR SA şi au crescut numărul şefilor cu 72. Păi, nouă ne trebuie şefi sau ne trebuie muncitori?! Şi multe altele. Au reorganizat şi au desfiinţat Direcţia de Patrimoniu care aducea venituri, deci au făcut o bătaie de joc, praf! Şi nu mai vorbesc de o firmă pe care au recrutat-o să facă reorganizare pe bani mulţi şi oamenii o duc din ce în ce mai greu. Nu se mai poate continua cu astfel de manageri privaţi!'', a mai spus liderul de la Drum de Fier.
O parte dintre angajaţii feroviari au declanşat miercuri dimineaţa un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe şapte regionale, mai puţin Constanţa, a informat CFR SA.
"Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că o parte dintre angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan începând cu ora 7:00, acţiune care afectează graficul de circulaţie al trenurilor. Călătorii sunt rugaţi ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se
înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521", afirmă compania.
Printre regionalele pe care trenurile sunt oprite se numără Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Galaţi.
Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 - 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor.
"Menţionăm faptul că administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui Acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă", spune CFR SA.
Conform sursei citate, conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale reprezentative (semnatare ale
contractului colectiv) şi a respectat termenele legale pentru elaborarea şi promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de
Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern.
"Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA menţine deschis dialogul social şi negocierile transparente cu reprezentanţii federaţiilor sindicale pe marginea definitivării Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru perioada 2017-2018, astăzi fiind programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15:00. De asemenea, compania atrage atenţia salariaţilor că această formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor", se spune în comunicatul CFR SA. www.agerpres.ro