x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social „Gripa porcină” revine cu o virulenţă crescută

„Gripa porcină” revine cu o virulenţă crescută

de Monica Cosac    |    17 Ian 2019   •   13:58
„Gripa porcină” revine cu o virulenţă crescută
Sursa foto: Spotmatik/Getty Images/iStockphoto

În numai două săptămâni de la anunţarea primului deces provocat de gripă din acest sezon, numărul românilor care au căzut victime virusurilor gripale a ajuns ieri la 10, toţi find nevaccinaţi antigripal. Medicii se aşteaptă la o intensificare a circulaţiei virusurilor, în perioada următoare, astfel că mai multe spitale au restricţionat accesul vizitatorilor pe secţii. Deşi specialiştii încearcă să convingă populația să se vaccineze chiar şi acum, pe ultima sută de metri, vaccinul antigripal gratuit din cabinetele medicilor de familie s-a epuizat şi nici contr-cost nu poate fi găsit în toate farmaciile.

Ultimele trei victime ale gripei în 2019 sunt doi bărbaţi din Arad, cu vârsta de 82 şi, respectiv, 40 de ani, şi un băiat de numai 17 ani din Teleorman. În cazul unuia dintre bărbații din Arad (pacientul de 82 de ani), analizele de laborator nu au fost încă finalizate, dar medicii cred că acestea vor confirma suspiciunea de gripă, primele teste fiind pozitive pentru virusul gripal de tip A.

La cei doi pacienţi tineri, testele de laborator au confirmat virusul gripal de tip A subtip(H1)pdm09, aşa-numita „gripă porcină”, care a izbucnit în Mexic în luna aprilie 2009 și a evoluat ca o pandemie. De altfel, la toate victimele gripei din acest sezon a fost găsit virusul gripal de tip A, iar tulpina pandemică de acum 10 ani (virus A, subtip(H1)pdm09) a fost confirmată, până acum, la cinci dintre cele 10 persoane decedate, după cum reiese din datele publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Mai mult, cele cinci victime ale „gripei porcine” sunt persoane tinere (vârste cuprinse între 17 şi 51 de ani), unele fără să fi suferit de alte probleme de sănătate.

Inclusiv preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că persoane tinere, sănătoase, au făcut complicații.

„Preocuparea este justificată legat de eventuala virulență crescută a uneia dintre tulpinile virusului. Nu putem trage concluzii. Abia la sfârșitul sezonului gripal putem afirma dacă am avut de-a face cu o tulpină cu virulență deosebită. Ceea ce e preocupant, persoanele care nu aveau comorbidități, persoane tinere au făcut complicații și e un lucru care trebuie să îngrijoreze”, a declarat pentru un post tv, Alexandru Rafila, preşedintele SRM.

Rafila recomandă vaccinarea ca fiind singura metodă de prevenire a gripei, însă majoritatea medicilor au epuizat dozele distribuite în toamnă de Ministerul Sănătăţii, chiar dacă pentru acest sezon gripal autorităţile au cumpărat mult mai multe doze comparativ cu anii trecuţi. Din octombrie 2018 până la data de 6 ianuarie 2019, peste 1.203.000 de pacienţi cu risc mare de complicaţii se imunizaseră cu vaccinul gratuit de la Ministerul Sănătăţii.

Vaccinul gratuit ar putea fi suplimentat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat ieri că stocurile de vaccin antigripal gratuit ar putea fi suplimentate, dacă sunt cereri din partea medicilor de familie şi a Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP).

„Ministerul Sănătăţii finanţează vaccinurile pentru grupele de risc. În 2016 au fost achiziţionate 640.000 de doze (n.r. - de vaccin antigripal), în 2017 - 1.020.000 de doze, iar în 2018 - 1.300.000 de doze. Deci, am încercat să acoperim toate grupele de risc, dar restul populaţiei dacă doreşte şi este necesar să se vaccineze poate să achiziţioneze vaccinul din farmaciile cu circuit deschis. La nivelul populaţiei care nu intră în categoriile de risc nivelul de vaccinare antigripal este foarte mic”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Însă, cei care doresc să se vaccineze, dar nu se încadrează în categoriile de risc definite de autorităţi, trebuie să caute „antigripalul” în mai multe farmacii, deoarece nu toate mai au pe stoc. 

Medicul de familie este obligat să facă vaccinul persoanelor din grupa de risc de pe lista lui de pacienţi (bolnavii cronic, copii, femei gravide), a explicat Pintea.

„Ministerul Sănătăţii are un acord-cadru valabil până în luna noiembrie cu furnizorul de vaccin antigripal, deci, teoretic, aştept cererile medicilor de familie, Direcţiilor de Sănătate Publică, dar cu încadrare în acel acord-cadru”, a precizat Pintea.

Mai multe spitale din Buzău, Vrancea, Galaţi şi Bucureşti au restricţionat sau au interzis accesul vizitatorilor în anumite secţii din cauza gripei şi a incidenţei crescute a infecţiilor respiratorii.

 

×