x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Harghita: Copil în comă, după ce a fost accidentat când a încercat să traverseze strada

Harghita: Copil în comă, după ce a fost accidentat când a încercat să traverseze strada

31 Mai 2016   •   15:31
Harghita: Copil în comă, după ce a fost accidentat când a încercat să traverseze strada

Un băiat de opt ani a fost accidentat grav şi transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş, după ce a fost lovit de o maşină când încerca să traverseze strada, fără să se asigure, prin faţa unui autobuz.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că accidentul s-a produs în localitatea Eliseni, după ce băiatul, care a coborât din autobuz, a încercat să traverseze strada prin faţa autobuzului, moment în care a fost surprins şi accidentat grav de un autoturism.

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat pentru AGERPRES că băiatul este în stare critică, fiind diagnosticat cu stare comatoasă, traumatism cranian acut deschis şi plagă zdrobită frontală.

Potrivit sursei citate, copilul a fost transportat cu un autoturism privat până în localitatea Secuieni, chiar dacă dispecerul de la Ambulanţă au cerut ca el să nu fie mişcat de la locul accidentului. Întrucât starea băiatului s-a dovedit a fi foarte gravă, s-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD, care l-a preluat şi l-a transportat la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

Dr. Peter Szilard a făcut un apel la cetăţeni ca în astfel de cazuri să nu mute victima de la faţa locului, întrucât pot să-i agraveze starea şi chiar pot să îi provoace decesul. AGERPRES

×