x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Hunedoara: Eşec parţial al negocierilor purtate cu minerii de la Lonea şi Vulcan

Hunedoara: Eşec parţial al negocierilor purtate cu minerii de la Lonea şi Vulcan

24 Feb 2016   •   10:39
Hunedoara: Eşec parţial al negocierilor purtate cu minerii de la Lonea şi Vulcan
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Negocierile purtate cu minerii de la Lonea şi Vulcan, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, s-au soldat cu un eşec parţial, în condiţiile în care doar o parte dintre ortaci au acceptat să iasă la suprafaţă, dar au precizat că nu renunţă la protest.

O delegaţie formată din reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Sindicatului 'Muntele', prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, şi administratorul special al CEH, Dan Agrişan, a coborât în cursul serii şi al nopţii în minele Lonea şi Vulcan pentru a discuta cu protestatarii care s-au autoblocat la locul de muncă.

După aproximativ două ore, aproximativ 60 de mineri de la Lonea au ieşit la suprafaţă, dar au precizat că nu vor renunţa la protest. În subteran au rămas cel puţin 40 de mineri, a declarat preşedintele Sindicatului 'Muntele', Petre Nica. O situaţie similară a fost înregistrată şi la Mina Vulcan, unde minerii au decis să continue protestul.

Lideri ai Sindicatului 'Muntele' nu au exclus posibilitatea ca protestul minerilor să escaladeze în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care salariaţii solicită un răspuns clar în ceea ce priveşte sprijinirea CEH de către guvern pentru a nu ajunge în stare de faliment, dar şi asupra perspectivei economice a companiei.

Minerii de la Lonea şi Vulcan au decis să se blocheze în subteran, luni şi marţi, nemulţumiţi de situaţia economică a CEH, compania fiind în stare de insolvenţă din luna ianuarie 2016. În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi, la minele de huilă Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.  AGERPRES

×