N-avem locuri în grădiniţe dar avem proiecte pe hârtie. Grădiniţa ar putea deveni obligatorie, dacă un proiect de lege primeşte votul aleşilor. Concret, niciun copil nu va mai putea "sări" peste grupa mare peste doi ani. Şi nici peste cea mijlocie, din 2023.
Nici cu spaţiul în grădiniţe nu stăm prea bine.
Dana Abidoc, profesor învăţământ preşcolar: "Ar trebui să gândim şi la infrastructură dacă avem destule spaţii, al dotarea spaţiilor pentru că este necesar un material didactic specific grădiniţei."
În acest moment, potrivit legii educaţiei, grădiniţa nu e obligatorie. Din 2020, însă, asta ar urma să se schimbe treptat începând cu grupa mare, apoi cu cea mijlocie, trei ani mai târziu. Dacă nu va putea acoperi necesarul de locuri, statul ar urma să deconteze cheltuielile pentru privat. Sau cel puţin, o parte din ele.
Ödön szabo, Deputat UDRM: "Finanţarea de bază va urma copilul indiferent unde va merge la şcoală, la stat, la învăţământ bisericesc sau în zona privată, statul acoperă aceeaşi cheltuială indiferent de zona de înscriere a copilului."
Concret, în momentul de faţă statul plăteşte 3750 de lei anual pentru fiecare copil sau elev.
Dacă părinţii, din lipsa locurilor vor fi nevoiţi să înscrie copiii în mediul privat, ei vor plăti o diferenţă semnificativă. La o grădiniţă privată, de exemplu, costurile LUNARE sunt de cel puţin 1000 de lei.
Psihologii vorbesc şi despre beneficiile unui astfel de proiect.
Jeni Chiriac, psiholog: "Părinţii este nevoie să înţeleagă că odată cu împlinirea vârstei de doi ani, doi ani şi jumătate, ei chiar au nevoie de comunitate, ei chiar au nevoie să între în colectivitate, plus faptul că el are o bună relaţionare cu copiii lui nu înseamnă că are o bună comunicare cu copiii de acceaşi vârstă."
Schimbări se produc şi învăţământ liceal. Dacă până acum, 10 clase erau obligatorii, deputaţii ar întroduce şi clasa unsprezecea şi a douăsprezecea pe lista celor necesare terminării ciclului liceal.http://www.observator.tv