x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social INACO:România, locul 44 in Raportul Global al Progresului Social

INACO:România, locul 44 in Raportul Global al Progresului Social

23 Sep 2018   •   16:13
INACO:România, locul 44 in Raportul Global al Progresului Social

România stagnează anul acesta în Raportul Global al Progresului Social, pe locul 44 în lume din 146 de ţări analizate, potrivit unui comunicat al INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate. 

 

"O economie competitivă asigură nevoile sociale şi bunăstarea cetăţenilor săi. A cincea ediţie a Raportului Global al Progresului Social, lansată în 20 septembrie 2018, menţine România pe locul 44 în lume din 146 de ţări analizate, la fel ca în anul 2017 - în cea de-a treia clasă a ţărilor cu un progres social mediu ridicat -, un regres de două locuri în lume faţă de anul 2016. Performanţele sociale ale României în 2018 comparativ cu cele din 2017 se îmbunătăţesc uşor la indicatorii ce ţin de: accesul la apă şi instalaţii sanitare, adăpost, calitatea mediului, toleranţă şi incluziune, drepturi individuale, dar se deteriorează la indicatorii: servicii medicale, siguranţă personală, bazele bunăstării, accesul de educaţie terţiară, accesul la cunoştinţe, respectiv la tehnologiile informaţiilor şi comunicaţiilor", menţionează reprezentantul INACO, Anca Tamaş. 

Din punctul de vedere al Produsului intern brut pe cap de locuitor, România se află pe locul 45 din 146 de ţări analizate. 

"Comunitatea de specialişti ai INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate consideră că un avans real al progresului social în România depinde acum esenţial de calitatea investiţiilor în sănătate, în educaţie şi în conectarea cu tehnologiile viitorului ca priorităţi naţionale, nu doar la nivel declarativ, ci la nivel decizional şi faptic. Nu e o noutate, dar iată că faptele întârzie, iar celelalte state ale lumii se mobilizează, în timp ce noi nu", arată sursa citată. AGERPRES

×