x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social ISU Arad: Acoperişuri smulse şi copaci doborâţi de furtuna

ISU Arad: Acoperişuri smulse şi copaci doborâţi de furtuna

08 Iul 2018   •   19:11
ISU Arad: Acoperişuri smulse şi copaci doborâţi de furtuna

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Vasile Goldiş' Arad au fost solicitaţi să intervină duminică, după ce o furtună puternică a smuls acoperişuri şi a doborât copaci în municipiu. 

 

''Simultan, pompierii militari au acţionat pe bulevardul Revoluţiei unde, în faţa Hotelului 'Continental', un brad a căzut pe trotuar, şi respectiv pe bulevardul Decebal, unde acoperişul de tablă al unei clădiri a fost smuls de vânt. Din fericire, în ambele cazuri, nimeni nu a fost rănit, pompierii reuşind să elibereze zona în scurt timp. De menţionat că în cazul clădirii de pe bulevardul Decebal, pompierii au fixat pe acoperiş tabla care ameninţa să cadă peste maşinile de pe stradă. Pompierii militari au intervenit, de asemenea, pe bulevardul Dragalina (stradă paralelă cu bulevardul Decebal), unde un copac cu tulpina nu foarte groasă a fost rupt de vânt şi a căzut peste un autoturism aflat în parcare, producând acestuia daune minore'', a declarat presei maior George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad. 

Potrivit acestuia, pompierii au mai fost solicitaţi să intervină la un bloc de locuinţe de pe strada Conduraşilor din municipiul Arad, pentru a fixa tabla desprinsă de pe acoperiş. 

''Ultima intervenţie s-a consumat în Zona Industrială Vest, la Vama (ANAF), unde o poartă metalică a căzut peste un bărbat, la faţa locului deplasându-se echipajul de descarcerare pentru a-l elibera pe bărbatul respectiv'', a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad. 

Aradul se află sub avertizare de Cod galben de ploi şi furtuni. AGERPRES

×