x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Social „Maraton” pe tocuri, în Capitală

„Maraton” pe tocuri, în Capitală

de Monica Cosac Publicat la 04 Noi 2019 11:02 Modificat la 04 Noi 2019 11:02
„Maraton” pe tocuri, în Capitală

Zeci de femei, dar şi câţiva bărbaţi curajoşi, s-au cocoţat pe tocuri de 7 centimetri, sau chiar mai înalte, pentru a participa la prima ediţie a evenimentului caritabil MARATOC - „Maraton” pe tocuri, care s-a desfăşurat sâmbătă, la Arena Naţională din Bucureşti.

După ce au făcut încălzirea, participanţii au luat startul, pe rând, pentru trei categorii: 400 de metri, 800 de metri şi 1.200 de metri. „Maratonul” pe tocuri a fost supravegheat de voluntari de la Federaţia Română de Atletism, care au asigurat logistica liniei de start, a traseului, a liniei de sosire şi a premierii. Pe lângă mişcare şi distracţia de care au avut parte cei peste 300 de participanţi, scopul maratonului a fost de a strânge fonduri destinate copiilor defavorizaţi şi a tinerilor cu dizabilităţi de la fundaţiile „Nane” şi „Ajut un copil”.

Evenimentul „MARATOC” a fost iniţiat de actriţa Monica Davidescu şi susţinut de Primăria Capitalei. „E ceva inedit, ceva deosebit pentru România, în alte ţări deja au avut loc nişte ediţii. Iar când e vorba despre o campanie umanitară pentru copii, merită să faci orice pentru ei”, a spus fosta mare canotoare Elisabeta Lipă, care a fost prezentă la prima ediţie a „Maratoc”. 

 

 

 

×