x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Marşul Bicicliştilor, împotriva administraţiei Capitalei

Marşul Bicicliştilor, împotriva administraţiei Capitalei

21 Sep 2019   •   10:30
Marşul Bicicliştilor, împotriva administraţiei Capitalei

Bucureştenii sunt aşteptaţi să participe sâmbătă la Marşul Bicicliştilor - un protest faţă de administraţia municipiului Bucureşti, care „a băgat Capitala în faliment”, după cum susţin organizatorii.

„Falimentul împotriva căruia vom protesta este acela al ideilor bune care ar fi putut duce la creşterea calităţii vieţii pentru cetăţenii oraşului, un faliment al infrastructurii şi mai solicitate decât la preluarea mandatului actualului primar general şi al actualului Consiliu General. Dorim astfel să atragem atenţia tuturor asupra efectelor nocive ale deciziilor greşite luate sistematic de actuala administraţie”, se arată într-un comunicat al Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România - OPTAR.ro.

Adunarea pentru marş începe la ora 14,30, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău.

Plecarea pe biciclete se va face la ora 15,30 pe traseul bd. Mareşal Constantin Prezan - Arcul de Triumf - şos. Kiseleff - Piaţa Victoriei - şos. Nicolae Titulescu - Pasajul Basarab - şos. Grozăveşti - întoarcere la Intrarea Grozăveşti - şos. Grozăveşti - Pasajul Basarab - şos. Nicolae Titulescu - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - bd. Regina Elisabeta - bd. Schitu Măgureanu - Pod Izvor - Splaiul Independenţei - bd. Libertăţii - bd. Naţiunile Unite - str. Izvor - Calea 13 Septembrie - bd. Libertăţii - bd. Unirii - bd. Dimitrie Cantemir - bd. Tineretului.

Organizatorii susţin că, în cei trei ani de mandat al Gabrielei Firea, problemele provocate de congestiile din trafic au trecut în plan secund, dar nu pentru că acestea au o amploare mai mică, ci pentru că administraţia a amplificat alte probleme: „înfiinţarea cu încălcarea legii a zeci de companii municipale, ignorarea completă a promisiunilor făcute în campania electorală sau nerealizarea niciuneia dintre măsurile prioritare prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”. De asemenea, organizatorii reclamă faptul că actuala administrație nu a reuşit să implementeze proiecte simple precum eliberarea trotuarelor pentru a putea fi folosite în siguranţă de pietoni.

„Am fost intrigaţi de propunerea Primăriei de a introduce o «taxă de poluare», după ce, în urmă cu câteva luni, a afirmat că în urma aplicării măsurilor din Planul Integrat de Calitate a Aerului (PICA) «a rezultat o îmbunătăţire a calităţii aerului la nivelul municipiului Bucureşti şi încadrarea/ menţinerea concentraţiei poluanţilor atmosferici în valorile limită/ ţintă prevăzute de legislaţia naţională şi conformarea cu cerinţele europene»”, se arată în comunicatul citat.

AGERPRES

×