x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Medicii explică de ce fac copiii forme uşoare de COVID 19

Medicii explică de ce fac copiii forme uşoare de COVID 19

25 Apr 2020   •   14:00
Medicii explică de ce fac copiii forme uşoare de COVID 19

Copiii, indiferent de vârstă, fac forme uşoare de COVID - 19 în cele mai multe cazuri. În cazuri excepţionale, la copii, poate apărea o hiperactivitate a sistemului imunitar. Mortalitatea este de peste 100 de ori mai mică la copil decât la persoanele peste 65 de ani.

Medicii au explicaţii în baza datelor analizate din ultimele luni de când a apărut pandemia. “Trebuie să spunem că cei mici, indiferent de vârstă, fac forme uşoare pe de-o parte pentru că nu au antecedente preexsitente. La ei sistemul imunitar funcţionează mai bine. Mai este şi faptul că izolarea este mult mai pregnantă la ei, adică cei mari mai intră în contact cu alţii, dar ei dacă sunt acasă interacţionează strict cu familia”, a declarat specialistul de boli infecţioase de la Matei Balş Adrian Marinescu pentru MEDIAFAX.

Specialiştii susţin că decesele la copii au fost foarte rare la nivel mondial.

“Niciunde în lume oricât de săracă ar fi tara sau prost sistemul medical nu s-au observat decese la copil în mod frecvent. Mortalitatea este de peste 100 de ori mai mică la copil decât la +65, iar numărul de spitalizaţi cu forme grave la copii este de sub 1% din toţi pacienţii confirmaţi în lume”, a declarat pediatrul Mihai Craiu pentru MEDIAFAX.

Care sunt totuşi situaţiile când cei mici pot face complicaţii? “În SUA de exemplu un copil de un an a murit, cazurile astea rare sunt excepţii. Cu siguranţă în cazul acestor copii au fost şi alte boli preexistente. Sau mai există o situaţie, care este foarte rară/ E posibil să fi avut hiperactivitate imună, adică sistemul imunitar reacţionează foarte agresiv”, a mai spus medical Adrian Marinescu pentru MEDIAFAX.

La nivel mondial sunt 2.834.366 de oameni îmbolnăviţi cu COVID 19, iar 197.409 perosoane şi-au pierdut viaţa.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: covid-19 la copii