Minivacanţa de Sfânta Maria nu a însemnat numai distracţie pentru români. În cele patru zile libere, poliţiştii au dat peste 30.000 de amenzi în valoare de peste 11 milioane lei, iar aproape 2.000 de şoferi au rămas fără permisul de conducere.
În perioada 11 - 14 august, poliţiştii au constatat 3.304 infracţiuni, dintre care 951 contra persoanei, 1.172 contra patrimoniului şi 477 la regimul siguranţei rutiere, potrivit Poliţiei Române. Pentru aceste infracţiuni au fost aplicate 30.148 de amenzi, în valoare totală de 11.415.660 de lei, peste 5.000 dintre sancţiunile contravenţionale fiind pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.
În urma controalelor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 23.104 de amenzi şi avertismente privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 176 pentru consum de alcool şi 8.240 pentru viteză neregulamentară. De asemenea, au fost reţinute1.994 de permise de conducere, dintre care 240 pentru consum de alcool şi 655 pentru viteză şi au retras 534 de certificate de înmatriculare auto.
În perioada minivacanţei de Sfânta Maria, 9.695 de poliţişti au desfăşurat activităţi în teren, pentru asigurarea liniştii şi ordinii plublice, mai transmite Poliţia Română.