x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mortalitatea bebelușilor din mediul rural, cu 40% mai ridicată decât în urban

Mortalitatea bebelușilor din mediul rural, cu 40% mai ridicată decât în urban

de Monica Cosac    |    07 Aug 2024   •   07:40
Mortalitatea bebelușilor din mediul rural, cu 40% mai ridicată decât în urban

​​​​​​​Deși rata mortalității infantile a scăzut la nivel național, în ultimele două decenii, statisticile arată că rămân diferențe uriașe la acest capitol între orașe și sate, unde accesul la servicii medicale în perioada sarcinii și în primul an de viață al copilului este îngreunat. Numărul copiilor din mediul rural care și-au pierdut viața înainte de a împlini un an, în 2023, spre exemplu, este mai mare cu 40% decât cel al bebelușilor decedați din urban, iar cifrele din anul anterior sunt asemănătoare. Creșterea accesului la servicii medicale în comunitățile rurale și dezavantajate este esențială pentru reducerea ratei mortalității infantile, atrage atenția Salvați Copiii România. Un raport al organizației, dat ieri publicității, a arată că dotarea a 40 de cabinete medicale din zone defavorizate a dus la o creștere semnificativă, de circa 20 de procente, a prezentării la medic a femeilor gravide și a copiilor de până la 5 ani.

Potrivit Salvaţi Copiii România, dintre cele 897 de decese înregistrate, anul trecut, la copiii cu vârste sub un an, 372 sunt în mediul urban şi 525 în mediul rural, unde accesul la servicii medicale, atât pentru femeile gravide, cât și pentru bebeluși, este mult îngreunat, pe de o parte de nivelul socioeconomic și educațional al familiei, iar pe de altă parte, de lipsa unităților medicale sau a dotării precare a celor existente.

Conform „Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030”, elaborată de Ministerul Sănătății, „mortalitatea infantilă în România este grevată de cauze evitabile, ratele mortalității evitabile prin prevenție și ale mortalității prin cauze tratabile fiind cele mai ridicate din România”.

„O problemă serioasă este prezentată de modul fragmentar de urmărire a sarcinii. Deși femeia gravidă este, prin lege, persoană asigurată, iar urmărirea sarcinii este punctată suplimentar ca serviciu pentru medicul de familie, abordarea este mai curând pasivă în urmărirea sarcinii (se oferă servicii la solicitare), astfel încât urmărirea corectă a sarcinii depinde foarte mult de măsura în care femeia gravidă se prezintă la controalele medicale necesare. Acest lucru presupune ca femeia gravidă să aibă toate informațiile necesare. În fapt, la nivel național nu se cunoaște proporția femeilor gravide cu urmărire corectă a sarcinii”, se arată în Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2022-2027 a Ministerului Familiei, documentul menționând că ratele de mortalitate în rândul copiilor mici sunt influențate și de o serie de factori socioeconomici ai familiei, precum și de acoperirea cu servicii medicale în zona în care se naște copilul. 

„Mortalitatea infantilă este asociată cu o serie de factori socioeconomici ai familiei. Mortalitatea infantilă, în special cea post-neonatală este profund influențată de nivelul socioeconomic și educațional al familiei, de gradul de dezvoltare al zonei geografice în care se naște copilul, implicit de acoperirea cu servicii medicale și calitatea acestora”, conform Strategiei Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2022-2027.  

România, codașa Europei: cu 73% mai multe decese decât media UE 

Potrivit INSP, în ultimele două decenii, s-a înregistrat o scădere a mortalității infantile, tendință descendentă care s-a concretizat cu „înjumătățirea cazurilor de mortalitate infantilă în ultimul deceniu, până la valoarea de 1.014 decese în 2022 (datele valabile pentru anul 2021 - n.r.) la nivel național (vezi grafic 1)”. 

În ciuda evoluției pozitive menționate de INSP, țara noastră continuă să rămână codașa UE, la acest capitol, conform datelor Eurostat (vezi grafic 2), citate în Raportul elaborat de Salvați Copiii.

„La nivelul anului 2022, România se situa pe primul loc în țările UE27 în privința ratei mortalității infantile cu 5,7 decese la mia de nașteri, cu 73% mai mult decât media europeană de 3,3‰. 

Evoluția mortalității infantile sub aspect numeric arată o tendință descendentă a dimensiunii fenomenului la nivel național, cu o rată de descreștere medie de 3% în ultimii zece ani, chiar dacă perioada post-COVID (2020-2021) (...) arată o relativă stagnare a tendinței descendente înregistrate în anii anteriori. Pe fondul scăderii generale a natalității, rata mortalității infantile înregistrează în ultimii trei ani o tendință ascendentă, valoarea înregistrată în 2022 situându-se aproape de valoarea anului 2018”, se arată în raportul dat ieri publicității de organizație. 

La fel ca și anul trecut, și în 2022, rata mortalității infantile în mediul rural (6,8‰) a fost cu 33% mai ridicată decât în mediul urban (5,1‰), conform documentului. 

Mai mult, deficitul de medici de familie se păstrează ridicat, la începutul anului 2023 numărul acestor specialiști, la nivel național, situându-se sub nivelul înregistrat cu zece ani în urmă. În ciuda faptului că, în domeniul sănătății, s-au luat măsuri de stimulare salarială, aceste măsuri au fost orientate mai puțin spre medicina de familie, generalistă, cât mai ales spre specializările medicale.

Conform Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, 320 din 2.862 de localități din mediul rural nu au medic de familie.

Principalele trei cauze medicale ale mortalității infantile în România sunt afecțiunile din perioada perinatală (32%), malformațiile congenitale, deformații și anomalii cromozomiale (23%) și boli ale aparatului respirator (21%), potrivit datelor Institutului Național de Statistică.  

Creștere cu peste 20% a numărului de consultații la copii și gravide

Cercetarea sociologică desfășurată în cadrul proiectului „Primul pas spre sănătate” - un program derulat de Salvați Copiii România și finanțat de Fundația OMV Petrom, prin care 100 de cabinete ale medicilor din zone defavorizate vor fi dotate cu aparatură medicală, pentru a îmbunătăți accesul la servicii medicale pentru 22.000 de gravide, mame și copii - a arătat că mortalitatea infantilă scade prin creșterea accesului la medic și investigații medicale ale comunităților rurale. 

Rezultatele studiului de impact al proiectului „Primul pas spre sănătate”, obținute în primul an, în care au fost dotate primele 40 de cabinete din mediul rural, sunt remarcabile, spun reprezentanții Salvați Copiii:

„- Creștere cu 19% a numărului de femei gravide care s-au prezentat la control în perioada prenatală;

- Creștere cu 21% a numărului de consultații, de aproape patru ori mai mult decât media națională;

- Creștere cu 20% a numărului de copii de până la 5 ani care s-au prezentat la cabinetul medical în ultimul an;

- 73% dintre medicii de familie declară o creștere a numărului de consultații cu caracter preventiv;

- 83% dintre medici apreciază că în ultimul an a crescut numărul de femei gravide care apelează la serviciile medicului de familie;

- 92% dintre pacientele intervievate au remarcat o îmbunătățire a serviciilor medicale din cabinetul medical din localitate”.

„România rămâne țara unor disparități majore între regiuni și mai ales între rural și urban, iar aceste disparități se cuantifică direct în starea de sănătate și în șansa la o viață sănătoasă a copiilor și a mamelor. Un copil care vine pe lume într-un mediu social vulnerabil are acces limitat la monitorizare medicală de calitate și poate dezvolta afecțiuni care, nediagnosticate și netratate la timp, vor avea consecințe dramatice”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România. 

Medic: „E mult până vin prima dată, după care vin şi la doua, și la a treia ecografie”

Nouă din 10 medici intervievați în cadrul cercetării sociologice au declarat că a crescut disponibilității serviciilor medicale după dotarea cabinetelor cu aparatură, precum: ecograf, electrocardiograf, holter, aparat de măsurat tensiunea arterială, pulsoximetru, trusă de mică chirurgie, geantă medicală de prim ajutor, masă ginecologică sau masă pentru consultarea sugarilor. 

„S-a dus vestea că avem ecograf și că putem să le arătăm gravidelor cum arată bebelușul în burtică. Le-am spus că avem ecograf și putem să le printăm și poza cu bebelușul în burtică la mama lui (intrauterin). Că e mult până vin prima dată, după care vin şi la doua,i la a treia ecografie, fac și analize de sânge și putem să transmitem informații și despre sarcină, și despre drepturile pe care le au, și despre îngrijirea copilului”, a explicat dr. Venera Bucur, medic de familie în Jimbolia, județul Timiș.

„Ne-ar trebui mai mult sprijin din partea autorităților locale, cumva să fim ajutați să vină oamenii măcar o dată pe an, sau la doi ani, la medic, să își facă o minimă verificare.(...) Mi se rupe sufletul când vin pe ultima sută de metri, cu câte o problemă de îți vine să te iei cu mâinile de cap, cu diabet de gradul 2 la 20 de ani, însărcinată, cu infecții duse pe picioare de ani de zile, cu insuficiență renală, sau hepatică gravă și le vezi disperarea cu care te privesc și îți cer ajutor, și încearcă să afle cum să facă rost de bani să ajungă pe la medici”, a povestit un medic de familie, citat în raport. 

În cazul gravidelor, serviciile medicale cele mai solicitate sunt supravegherea lunară sau bilunară, începând cu trimestrul al doilea de sarcină, analizele medicale, mai ales cele de sânge şi consiliere pentru alimentaţia la sân a copilului până la şase luni.

„Eu n-am vrut să merg la doctor când am rămas gravidă, că mi-a fost frică. Dar a fost sora mea și mi-a zis că este bine și că doamna este foarte înțelegătoare și că e bine să mergi să vadă copilul și dacă totul e bine. Mi-a fost un pic frică la început, recunosc, dar apoi când i-am auzit inimioara și i-am văzut mânuțele, așa mi s-a umplut inima de drag și m-am liniștit. Am văzut că este bine, sănătos și doamna doctor m-a liniștit cu vorbele pe care mi le-a spus”, a mărturisit Andreea, o mamă de 21 de ani din județul Brașov.

„Eu sunt foarte mulțumită, că nu mi-a luat bani. Foarte mulțumită. Eu m-am dus când eram în luna a patra la medic la spitalul județean că aveam așa, ca un fel de tremurat în pântec și nu știam ce este. Și acolo mi-a făcut tot așa ecografie (radiografie a spus pacienta), tot așa cu gel, cu televizor, ca și la doamna doctor, mi-a luat tensiunea m-a cântărit, sânge… exact la fel. Și mi-a spus să plătesc 300 de lei. I-am plătit”, a povestit o altă tânără mamă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×