x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Noi promisiuni pentru pacienţii cu diabet

Noi promisiuni pentru pacienţii cu diabet

de Monica Cosac    |    15 Noi 2017   •   12:10
Noi promisiuni pentru pacienţii cu diabet

În România, aproape două milioane de adulți și câteva mii de copii suferă de diabet zaharat, potrivit datelor de specialitate. Insuficiența testelor glicemice compensate pentru adulţi şi lipsa unui program gratuit pentru monitorizarea continuă a glicemiei la copiii cu diabet sunt doar două dintre problemele cu care se confruntă aceşti pacienţi şi care au fost dezbătute, ieri, la Palatul Parlamentului, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului 2017. În cadrul dezbaterii, autorităţile din Sănătate au făcut mai multe promisiuni pacienţilor români care se luptă cu diabetul. Astfel, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat că va accesa fonduri europene pentru elaborarea unui program de depistare precoce a diabetului la persoanele cu risc crescut, în special la femei gravide şi copii. Totodată, preşedintele interimar al CNAS, Răzvan Vulcănescu, a anunţat că va propune creşterea cu 20% a bugetului alocat Programului Naţional de Diabet, iar directorul medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Turkes Ablachim, a spus că în Capitală va fi creat un centru de referinţă pentru tratamentul diabetului. De asemenea, potrivit acestuia, la Spitalul Gomoiu din Bucureşti, va fi amenajată o secţie specială pentru copiii diabetici. (M.C.)

                                                                                                                        

×