x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Spital nou în Capitală. „Sf. Vasile cel Mare”, gata în 2023

Spital nou în Capitală. „Sf. Vasile cel Mare”, gata în 2023

de Monica Cosac    |    06 Mar 2018   •   12:30
Spital nou în Capitală. „Sf. Vasile cel Mare”, gata în 2023
Sursa foto: Karina Knapek

Noul spital de urgenţă din Capitală se va numi „Sfâtul Vasile cel Mare” şi  va fi gata în octombrie 2023, a anunţat, ieri, primarul sectorului 1, Dan Tudorache. Locul ales de autorităţi pentru noua unitate medicală este Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, în apropiere de Centura Capitalei, iar construcţia va începe în toamna anului viitor. Investiţia în acest spital este de 300 de milioane de euro.

Noul spital va avea 37 de săli de operaţie, 60 de linii de gardă, o maternitate, două heliporturi, spaţii de cazare pentru medici şi 7,2 hectare de teren, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 1. De asemenea, reprezentanţii autorităţilor locale spun că noua unitate medicală va cuprinde toate specialităţile, urmând ca aici să fie relocate: Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul de Arşi şi Secţia de Pediatrie de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” (fost IOMC).

„În momentul de faţă am terminat studiul de prefezabilitate şi am început demersurile pentru PUZ, şi sperăm că va fi votat de către consilierii generali undeva în luna mai. Construcţia în acea zonă va începe în octombrie 2019, iar acest spital va avea un număr de 1.015 paturi, plus 100 de paturi la primiri urgenţe”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, precizând că toată investiţia va fi suportată de Primărăria Sectorului 1. “După calculele noastre, va fi în jur de 300 de milioane de euro, dar poate să şi depăşească. Sperăm ca în 4-5 ani să se termine”, a mai spus Tudorache, adăugând că va preda acest spital „la cheie” Ministerului Sănătăţii.

În afară de acest spital, autorităţile locale vor să mai construiască şi Spitalul Metropolitan, în Pipera, investiţia fiind tot de 300 de milioane de euro. De asemenea, au mai fost promise bucureştenilor alte două spitale, în sectoarele 3 şi 6.

Edilul mai spune că toată zona va fi sistematizată, iar Metrorex va face acces la metrou chiar în faţa spitalului, pe lângă staţia Străuleşti existentă deja la circa 400 de metri de zona în care va fi construită unitatea medicală.

Referitor la spitalele care vor fi relocate în noua unitate medicală, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că îşi vor păstra, cel mai probabil, destinaţia medicală. Aparatura medicală nu va fi, însă, relocată în noul spital, ci la alte unităţi din ţară, dacă aceasta nu este uzată.

Noul spital va fi dotat inclusiv cu parcare supraterană şi cu o bază pentru ambulanţe, potrivit autorităţilor.

×