x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social O tânără instituţionalizată într-un centru din Codlea denunţă jocul Balena Albastră

O tânără instituţionalizată într-un centru din Codlea denunţă jocul Balena Albastră

21 Mar 2017   •   18:44
O tânără instituţionalizată într-un centru din Codlea denunţă jocul Balena Albastră

România este tulburată, de câteva zile, de un joc neobișnuit, periculos, inventat de un rus, care se presupune că a dus până acum la moartea a 130 de copii, în ţările ex-sovietice. „Balena Albastră” este jocul despre care se presupune că îndeamnă jucătorii la sinucidere.

Prima presupusă „victimă“ din România a acestui joc malefic a fost o tânără din Codlea, urmată de cinci elevi de la Iași și, recent, de o copilă de 13 ani din Timișoara, potrivit informaţiilor primite de la DGASPC Braşov.

De ce intră copiii și tinerii în acest joc? În primul rând, din curiozitate.

„Curiozitatea a împins-o și pe o tânără de 19 ani, instituționalizată la Complexul de Servicii 'Măgura' Codlea, să acceseze jocul. Tânăra susține că a primit, cu această ocazie, pe telefonul mobil, un cod de acces, urmat de o hartă cu locația ei și o îndrumare spre o anumită stradă din localitate, unde ar fi fost în siguranță. În acel moment, fata s-a speriat, și-a deconectat telefonul și a anunțat conducerea centrului, care la rândul său a sesizat secția de poliție din localitate, care a demarat cercetări în acest caz”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Braşov, Lidia Mailat.

Conducerea DGASPC Brașov a transmis tuturor șefilor de centre din subordine o informare cu privire la pericolele la care se supun copiii care accesează din curiozitate acest joc, precum și solicitarea ca personalul de specialitate din subordine să consilieze copiii din centre și să îi facă să conștientizeze pericolul la care se expun intrând în acest joc.

Totodată, DGASPC Brașov atrage atenția părinților și persoanelor care au în îngrijire copii și tineri asupra riscurilor la care sunt supuși copiii care accesează „la liber“ internetul, fiind la doar câteva click-uri distanță de niște zone obscure sau de niște potențiali infractori. Pentru a evita aceste lucruri, părinții ar trebui să le explice minorilor că internetul nu este doar un loc de joacă și că nu au voie să vorbească cu străini, să limiteze accesul la jocurile în rețea și, cel mai important, să îi învețe pe aceștia să le spună de fiecare dată tot ce se întâmplă, atunci când au temeri, frici sau nu înțeleg ceva.

Sursa: mytex.ro

×