x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise pe 24 ianuarie

Oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise pe 24 ianuarie

20 Ian 2017   •   14:26
Oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise pe 24 ianuarie

Toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise marţi, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, a anunţat Compania Naţională 'Poşta Română', într-un comunicat de presă transmis AGERPRES

"Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, respectiv cu cele ale Contractului Colectiv de Muncă 2008 - 2018, potrivit cărora ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Luni, 23 ianuarie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru", se arată în comunicatul citat. 

În acest context, CNPR precizează că este posibil ca trimiterile poştale prezentate în ziua de 23 ianuarie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

×