Toţi bugetarii vor avea incluse în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană, a precizat joi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, subliniind că draftul legii salarizării va fi gata probabil la finele lunii martie, când vor fi finalizate discuţiile cu toţi partenerii.
"Toţi bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană, absolut toţi bugetarii. Dar asta nu ridică probleme, pentru că se reduce nivelul de sporuri, adică vor fi 30% pe ordonator de credite. Ce ne asigurăm noi cu această ocazie este că absolut toată lumea va avea o distribuţie corectă a sporurilor. Nu se mai întâmplă ca până acum, când unii, doar pentru că erau şefi, luau nişte sporuri foarte mari faţă de restul angajaţilor. Fiind obligatoriu ca fiecare bugetar să aibă norma de hrană şi să aibă acest voucher de vacanţă, atunci în nivelul sporurilor trebuie să fie prinse pentru toată lumea. Considerăm că este o variantă mai corectă", a explicat Olguţa Vasilescu, la finalul discuţiilor cu sindicaliştii din Educaţie pe marginea proiectului Legii salarizării bugetarilor.
Aceasta a precizat că la elaborarea proiectului au fost luate în calcul datele de la ministere, dar şi de la sindicate, privind numărul de angajaţi şi salariile în plată la ora actuală.
"Noi am lucrat pe datele pe care ni le-au dat ministerele. Le considerăm pe acelea corecte. Am cerut date şi de la sindicate ca să avem un control încrucişat asupra a ceea ce înseamnă numărul de personal şi salariile care sunt la ora actuală în plată. Deci nu ar trebui să fie niciun fel de probleme. Discuţiile cu toată lumea au fost de maniera: sunt nişte sume în aceste anexe, dacă nu ne vom încadra în anvelopa de 32 de miliarde lei vom mai scădea din ele şi toată lumea a fost de acord. Sigur că diferenţele faţă de anexele pe care ei le-au primit deja nu vor fi foarte mari", a precizat ministrul Muncii.
Aceasta a reafirmat că, în urmă cu o săptămână şi jumătate, reprezentanţii Ministerului de Finanţe au făcut un calcul şi atunci anvelopa ieşea "undeva la 31 de miliarde". După discuţiile cu partenerii sociali, datele vor fi reanalizate de MFP pentru a nu fi depăşit plafonul de 32 miliarde lei.
"Draftul de lege îl vom avea cel mai probabil undeva la finele lunii martie când vom finaliza discuţiile cu absolut toţi partenerii", a mai spus oficialul MMSJ.
Întrebată dacă este vorba despre o lege de la zero sau despre amendarea celei din 2010, Olguţa Vasilescu a precizat că nu s-a putut merge pe aceeaşi anvelopă salarială, deci porneşte de la zero.
"De la zero, în sensul că nici nu am putut să pornim de pe aceeaşi anvelopă salarială, pentru că proiectul pe care l-a avut doamna Rovana Plumb a fost pe o anvelopă salarială de 42 de miliarde lei, proiectul nostru este pe 32 de miliarde lei, proiectul tehnocraţilor era pe 19 miliarde lei. Vă daţi seama că în aceste condiţii a trebuit să regândim totul, aproape de la zero. Sigur că nişte principii s-au păstrat de acolo, de exemplu o idee foarte bună în legea doamnei Rovana Plumb a fost 5%, un fel de fond de premiere, pe care să îl aibă la dispoziţie ordonatorul de credite şi pe care să îl distribuie împreună cu sindicatele. O idee foarte bună, până la urmă, dar am lucrat şi la regulamentul de sporuri. Nu este voie să se mai treacă de 30% decât în instituţiile care au parte de resurse proprii, acolo e altă discuţie. Asta înseamnă, ca să ne înţelegem foarte clar, că la nivelul ordonatorului de credite nu se poate merge din total salarizare cu mai mult de 30%. Un poliţist care este în stradă, sigur că poate să primească un spor de 70%. Cert este că alt funcţionar, care va fi la birou, nu va putea să aibă acelaşi spor, pentru că pe medie ei trebuie să se închidă la 30%", a explicat ministrul Muncii.
În ceea ce priveşte afirmaţiile lui Victor Ponta, care s-a întrebat de unde o să ia guvernul bani pentru majorarea salariilor, Olguţa Vasilescu a menţionat că temerile sunt nejustificate, în condiţiile în care anvelopa bugetară este cu 10 miliarde lei mai mică faţă de cea din varianta Guvernului Ponta.
"Nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu un coleg de al meu de partid, la care ţin şi foarte mult, dar vreau să vă spun un lucru. Pe varianta Guvernului Ponta există o anvelopă salarială de 42 de miliarde. Pe varianta noastră este o anvelopă de 32 de miliarde, deci toate aceste temeri sunt nejustificate. Mai mult decât atât, s-au prezentat principiile legii salarizării încă din perioada campaniei electorale sunt prinse în programul de guvernare: 56%, o creştere pe medie a salariilor, deci de la bază către vârf şi suma de 32 de miliarde. Dacă vă uitaţi în programul de guvernare o să găsiţi fix aceste cifre, o diferenţă este însă aceea că am preferat să creştem baza, mai mult decât vârful, tocmai pentru a nu adânci diferenţele salariale care la ora actuala sunt existente. Din punctul nostru de vedere este un principiu foarte corect de redistribuire a resurselor până în anul 2021, moment în care absolut toţi bugetarii vor creşte cu acelaşi coeficient", a mai spus Vasilescu.
În ceea ce priveşte discuţiile cu sindicaliştii din Educaţie, ministrul Muncii a menţionat că acestea vor continua şi săptămâna viitoare, pe grupuri de lucru.
"Încă nu avem o concluzie, pentru că s-a stabilit să se lucreze pe grupuri de lucru şi săptămâna viitoare, asta pentru că a fost foarte dificil să avem o discuţie, având în vedere ca erau şi Preuniversitarul şi Universitarul la aceeaşi masă. Atunci am stabilit să fie grupe separate de lucru săptămâna viitoare. Foarte mult nu ar mai fi de corectat, cu atât mai mult cu cât din Universitar am şi avut pe cineva care a lucrat împreună cu noi la această lege a salarizării unitare.(...) Asupra principiilor generale am convenit, aici nu e niciun fel de problema, doar sunt discuţii pe cine ridicăm mai sus faţă de ceilalţi. De exemplu, în Preuniversitar discuţia a fost că pedagogul trebuie să fie un pic mai sus faţă de îngrijitor. Chestiuni de genul acesta care nu ne dau peste cap nici principiile legii nici modul de salarizare sau anvelopa pe care o avem pregătită", a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.
Consultările pe tema proiectului de lege privind salarizarea unitară au continuat joi, când ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-au întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie.
Discuţiile pe marginea salarizării unitare au început luni, primii chemaţi la consultări fiind reprezentanţii sindicatelor din ordine publică, şi au continuat marţi cu sindicatele din Sănătate. AGERPRES