Asociaţia Colegiul Pacienţilor a cerut, ieri, Ministerului Sănătăţii taxarea urgentă a produselor alimentare cu conţinut mare de zahăr, în contextul în care incidenţa obezităţii şi a altor bolil provocate de produsele nesănătoase de pe piaţă creşte alarmant. “Cerem o taxă pe băuturi şi alimente cu adaos de zahăr, un impozit sau taxă suplimentară concepută pentru a reduce consumul de alimente şi băuturi cu zahăr adăugat”, se arată într-un comunicat al asociaţiei. Produsele care intră sub incidenţa acestei taxe include: dulciuri şi băuturi carbogazoase, băuturi necarbonatate, băuturi pentru sportivi şi băuturi energizante. Potrivit organizaţiei, banii rezultaţi ar trebui să finanţeze creşterea salariilor medicilor şi asistenţilor. “Sistemul de sănătate publică din România este cronic subfinanţat, medicii ne pleacă pe capete, iar patologia generată de aceste alimente Ne-esenţiale şi NE-sănătoase creşte alarmant. Avem nevoie urgentă de acţiune, altfel vom avea de gestionat un dezastru de proporţii”, spune Cristian Sas, preşedintele Asociaţiei Colegiul Pacienţilor.