x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Boala Parkinson, citită în ochi cu 7 ani înainte

Boala Parkinson, citită în ochi cu 7 ani înainte

de Monica Cosac    |    23 Aug 2023   •   08:40
Boala Parkinson, citită în ochi cu 7 ani înainte

Scanările 3D ale ochilor, pe care opticienii le folosesc pe scară largă, ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu risc ridicat de a dezvolta boala Parkinson, o afecțiune incurabilă și debilitantă, cu până la șapte ani înainte de a avea simptome, arată un nou studiu. Această cercetare, cea mai mare de acest gen de până acum, a folosit inteligența artificială (AI) pentru a analiza imaginile retinei, dezvăluind prezența unor indicatori timpurii ai Parkinson.

Medicii știu de mult timp că ochiul poate fi o „fereastră” către restul corpului, oferind o perspectivă directă asupra multor aspecte ale sănătății noastre. Acum, însă, o echipă de cercetători a reușit să arate că inteligența artificială poate detecta semne subtile ale Parkinson cu foarte mult timp înainte ca aceasta să poată fi văzută cu ochiul liber, adică să poată fi diagnosticată clinic – diagnostic care se pune pe baza simptomelor specifice, precum: tremor, rigiditate, dificultăți la mers și înghițire. 

Concret, oamenii de știință de la University College London și Moorfields Eye Hospital din Marea Britanie au folosit AI și „învățarea automată” pentru a identifica markerii bolii în scanările oculare, folosind setul de date AlzEye, care conține date de la peste 250.000 de persoane care leagă imagini și scanări retiniene, cu înregistrări medicale de la NHS (Serviciul public de Sănătate din UK) privind bolile cardiovasculare și neurodegenerative.

Rezultatele obținute au fost apoi confirmate folosind baza de date Biobank din Marea Britanie, care este alcătuită din voluntari sănătoși.

Utilizarea acestor două seturi ample de date a permis echipei să identifice acești markeri subtili, care indică prezența bolii Parkinson la pacienți, în medie, cu șapte ani înainte de manifestarea clinică. 

„Continui să fiu uimit de ceea ce putem descoperi”

Concluziile studiului au fost publicate luni, în Neurology, revista medicală a Academiei Americane de Neurologie, iar autorii cercetării au declarat că au fost uimiți de ce se poate descoperi prin imagistica oculară.

„Continui să fiu uimit de ceea ce putem descoperi prin scanarea ochilor. Deși nu suntem încă pregătiți să prezicem dacă o persoană va dezvolta Parkinson, sperăm că această metodă ar putea deveni în curând un instrument de pre-screening pentru persoanele cu risc de boală”, a spus autorul principal, dr. Siegfried Wagner (UCL Institute of Ophthalmology și Moorfields Eye Hospital), care este, de asemenea, investigator principal al mai multor alte studii AlzEye.  

Potrivit acestuia, „găsirea semnelor unui număr de boli înainte de apariția simptomelor înseamnă că, în viitor, oamenii ar putea avea timp să facă modificări ale stilului de viață pentru a preveni apariția unor afecțiuni, iar clinicienii ar putea întârzia debutul și impactul tulburărilor neurodegenerative care schimbă viața”.

 

Parkinson este a doua cea mai frecventă boală neurodegenerativă, după maladia Alzheimer, și afectează peste 8,5 milioane de oameni din întreaga lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În prezent nu există niciun tratament care să o vindece și nici o modalitate de a testa boala, care este de obicei diagnosticată de un neurolog numai după apariția simptomelor.

 

Potențial uriaș al datelor medicale valorificate de tehnologie

Cercetătorii încearcă acum să găsească modalități de a detecta mai devreme această afecțiune, deoarece depistarea timpurie ar putea oferi opțiuni pentru încetinirea progresiei bolii.

„Această lucrare demonstrează potențialul datelor oculare, valorificate de tehnologie pentru a detecta semne și schimbări prea subtile pentru ca oamenii să le vadă. Acum putem detecta semne foarte timpurii ale bolii Parkinson, deschizând noi posibilități de tratament”, a declarat oftalmologul Alastair, profesor la Universitatea din Birmingham. 

În prezent, imaginile de înaltă rezoluție ale retinei sunt o parte a îngrijirii ochilor - în special, un tip de scanare 3D cunoscută sub numele de OCT (optical coherence tomography – tomografie în coerență optică), care este utilizată pe scară largă în clinicile oftalmologice și de opticienii. Este o investigație non-invazivă, ieftină și rapidă. Practic, în mai puțin de un minut, o scanare OCT produce o secțiune transversală a retinei (partea din spate a ochiului) în detalii incredibile - până la o miime de milimetru.

Utilizarea datelor din scanările oculare a dezvăluit anterior semne ale altor afecțiuni neurodegenerative, inclusiv Alzheimer, scleroză multiplă și, cel mai recent, schizofrenie. Scanările oculare și datele oculare au fost, de asemenea, capabile să dezvăluie o tendință la hipertensiune arterială; boli cardiovasculare, inclusiv accidente vasculare cerebrale și diabet.

 

×