Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un român din Italia, Vasile Tudorache, își plânge dorul de țară într-o poezie plină de amărăciune.
Am muncit, cam peste poate
Am muncit, c-a trebuit
Dar plec din străinătate
Nu mai pot, am obosit!
.
Mă-ntorc frate la pământ
O să-l sap, rămân acasă
Să mă bucur cât mai sunt
De foșnetul de la coasă.
.
Am plecat doar pentr-o viză
Pe trei luni, gândind la bani
Dar pe fața la valiză....
Azi scriu, 20 de ani.
.
Ce mai umilință, chin....
Și ce dor am strâns departe
Căci simțindu-mă străin
Am scris totul într-o carte.
.
N-am făcut-o cu voință
Îmi e martor, Dumnezeu
Am scris a mea suferința
Asta am gândit mereu.
.
Am scris tot ce m-a durut
Lacrima, nu bucuria...
Sincer, tare aș fi vrut
Cu ai mei în România.
.
Am muncit, cât pentru zece
De-a plouat,mi-am luat avânt
Că străinul este rece....
Iar azi sunt ca frunza-n vânt.
.
Nu mai am putere multă
Mă simt totdeauna trist...
Picioarele nu m-ascultă
Mă mir cum de mai rezist!
.
Mi-am plâns dorurile mele
Fără ca să fiu văzut
C-aveam două rămurele
Despărțirea, m-a durut.
.
Am plâns dorul de soție
Singură în depărtări
Numai cel plecat o știe
Cum e peste mări și țări.
.
Astăzi, gata cu străinii
Deși jur, m-au ajutat!.....
Însă vreau să aud câinii
Cum latră, la mine-n sat.
