Deficitul de peste 20.000 de oameni din Poliție a crescut cu încă 3.000, după anunțul că se va modifica legea care le acorda avantaje la pensie. Deși situația este aproape scăpată de sub control, pentru că nu se găsesc prea mulți tineri absolvenți nici de la Academie și nici de la școlile de Poliție pentru a ocupa zecile de mii de locuri vacante, în continuare sunt create probleme care îi vor descuraja pe noii veniți în sistem și care îi determină deja pe unii polițiști operativi cu experiență să se gândească la alte locuri de muncă.
Ordonanța Guvernului Tudose care decide transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie, are deja nevoie de corecturi, după ce s-a ajuns la concluzia că sindicaliștii aveau dreptate, iar anumite categorii de angajați vor avea salariile diminuate. În afară de angajații din domeniul IT, pentru care deja s-a găsit o soluție, s-a găsit una și pentru polițiști, care urmau să piardă 10% din luna decembrie, apoi încă 20% din luna februarie. Situația a fost semnalată de Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), dar și de alte sindicate, care au făcut calculul salariilor după ce a fost votată Ordonanța. Polițiștii sunt hotărâți să reediteze episodul de la Cotroceni, din 2010, dar la Guvern de această dată, în caz că li se vor scădea salariile, indiferent de ceea ce vor face sindicatele lor. “Noi nu mai facem niciun fel de calcul. Noi așteptăm salariile mărite cu 10% astăzi, mai avem de luat 25% din ianuarie, iar dacă vom vedea că salariul nu crește sau, mai rău, scade, atunci vom ieși în stradă, pentru că deja se merge prea departe”, a declarat un polițist operativ. O altă supărare a polițiștilor este legată de faptul că salariile lor sunt de circa trei-patru ori mai mici decât ale unora dintre angajații Poliției Locale, care nu au nici specializare, nici atribuții ca ale polițiștilor, dar ajung și la venituri lunare de peste 7.000 de lei, la primăriile care au buget mare.
Păcăliți de pachetul de măsuri
Toate sindicatele, nu doar cele ale polițiștilor, au explicat că motivul principal al revoltei lor este faptul că toate calculele care s-au făcut pentru legea salarizării unitare au fost o păcăleală. Astfel, pentru polițiști, dar și pentru ceilalți angajați din structuri care nu plăteau contribuțiile sociale la fel ca ceilalți angajați, acum se va înregistra o diminuare a veniturilor, după aplicarea noului cod fiscal, de la 1 ianuarie 2018. “Noi plăteam doar CASS 5,5%, în rest era totul suportat de stat. Aici ar trebui să vină statul cu o compensare, dar se va lua din majorarea de 25% care era prevăzută pentru a intra în plată de la 1 ianuarie, prin transefrul de contribuții. Astfel, majorarea se anulează, practic”, spune Neculai Isache, secretar general al SNPPC.
Procentul de creștere e mult mai mic
Astfel, creșterea de 25% a salariilor polițiștilor de la 1 ianuarie, stabilită cu Guvernul la capătul a opt luni de negocieri, s-ar putea reduce de aproape 7 ori. „N-ar fi o creștere mai mare de 3,8%, deși era prevăzută majorarea salarială de 25%, de la 1 ianuarie. În loc de aplicarea creșterilor din luna iunie, când noi am fost excluși, am renegociat și am reușit să luăm o majorare de 10% pentru polițiști și de 15% pentru personalul contractual, care intră în plată acum, pentru salariul eferent lunii octombrie. Această majorare intră în plată, dar de la 1 ianuarie va fi problema cu transferul de contribuții, care, practic, anulează majorarea de 25%. Dacă nu vor umbla la alte legi, polițiștii ar putea primi din luna februarie în cel mai fericit caz o majorare între 3,5% și 4%, în condițiile în care se anulează majorarea prevăzută de la 1 ianuarie, prin transferul de contribuții”, a explicat, pentru Jurnalul Național, secretar general al SNPPC. Sindicaliștii mai spun că aceasta este cel mai fericit scenariu, dar conform altor calcule, s-ar putea ajunge chiar la scăderi.
“Când s-a discutat legea salarizării, nu s-a luat în calcul nciodată modificarea codului fiscal, apoi ne-am trezit că toate calculele au fost modificate, după ce s-a decis transferul contribuțiilor de la angajator la angajat”
Neculai Isache, secretar general al SNPPC
Polițiștii și militarii nu au avut până acum același tip de impozitare ca ceilalți angajați, cotizațiile lor fiind trimise automat către casele lor de pensii, nu către Casa Națională de Pensii. Trecerea contribuției de la angajator la angajat schimbă regulile din sistem.
Noii rezerviști n-au văzut pensia
Ieșirea la pensie a peste 3.000 de polițiști a creat haos și în sistemul de pensii militare. De două luni, niciun proaspăt pensionar MAI nu a primit bani sau măcar decizia de pensionare. Aceasta nu este singura problemă a rezerviștilor din MAI, ci faptul că pensiile vor fi la rândul lor afectate de noul cod fiscal și de legea pensiilor. Noi o dăm în judecată pe doamna ministru Olguța Vasilescu, pentru pensiile militarilor. O vom chema în instanță pentru abuz de putere și discriminare. Salariile noastre, care ajungeau la unitate după impozitare, cu valoarea netă, au mai fost impozitate o dată, considerându-se că reprezintă valoarea brută. Apoi, ordnanțele din guvernarea Cioloș și cea a Olguței Vasilescu ne mai fură încă o dată”, a explicat, pentru Jurnalul Național, Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
Astăzi se vor dezbate, în Parlament, toate modificările care au afectat sau urmează să afecteze salariile și pensiile militarilor și pe ale polițiștilor.
Polițiștii așteaptă majorările salariale negociate de sindicate în ultimul an, iar o scădere a veniturilor i-ar putea aduce în stradă pe toți