x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pornografia infantilă pe net, în creştere

Pornografia infantilă pe net, în creştere

de L.Budin    |    12 Feb 2020   •   11:12
Pornografia infantilă pe net, în creştere

Organizaţia Salvaţi Copiii a deschis, încă de acum patru ani, o linie de raportare a conţinutului ilegal întâlnit pe paginile web româneşti. Anul acesta, organizaţia anunţă că, dintre cele 2.713 cazuri raportate în 2019, 1.594 reprezintă materiale difuzate pe internet care înfățișează abuz sexual asupra copiilor. Cele mai multe victime au sub 10 ani.

 

Numărul cazurilor semnalate prin linia civilă esc_ABUZ a fost, în 2019, în creştere faţă de anul precedent - când au fost raportate 1.813 cazuri, dintre care 1.182 cu conţinut pornografic infantil.

La fel ca în anii precedenţi, 90% din victimele înfăţişate în materiale sunt de gen feminin. Dintre acestea, 12% sunt micuţi cu vârsta de până în 5 ani, 73% sunt copii cu vârste între 6 şi 10 ani, 13% au între 11-15 ani şi 2% au peste 16 ani. S-au înregistrat şi 35 de victime care aveau vârsta sub un an.

 

Poliţia caută agresorii

Materialele identificate sunt trimise de specialiștii Salvați Copiii către Inspectoratul General al Poliției Române, unde sunt investigate. Se urmăreşte eliminarea conținutului de pe internet, dar și identificarea victimelor şi oferirea de asistenţă specializată. Agresorii sunt anchetaţi de îndată ce sunt depistaţi. „În funcție de fapta lor (...), agresorii riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani, aceasta putând crește în funcție de forma agravantă”, se spune în documentul Salvaţi Copiii.

 

Sesiuni de informare

Raportul privind cazuistica liniei esc_ABUZ a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă „Provocări în utilizarea Internetului: proliferarea conținutului pornografic infantil”. Au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net (Safer Internet), sprijinit de Comisia Europeană. Anul trecut, au fost organizate sesiuni de informare, concursuri şcolare şi acţiuni comunitare care au implicat peste 87.000 de copii și 17.000 de părinți.

„Această formă de abuz în mediul online este una insidioasă, cu efecte psiho-emoționale pe termen lung”

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România

 

×
Subiecte în articol: pornografia infantilă net