Primăria sectorului 4 caută asistenţi maternali pentru aproape 140 de copii
Primăria sectorului 4, prin DGASPC sector 4, caută asistenţi maternali profesionişti pentru aproape 140 de copii cu vârste între 2 şi 18 ani aflaţi în sistemul de protecţie socială.
"Avem nevoie de sprijinul comunităţii şi pentru asta dorim să lansăm un apel către toţi oamenii din comunitatea sectorului 4 să fie alături de copiii noştri. (...) Avem nevoie (...) de asistenţi maternali, de oameni care să ia alături copii, care să-i sprijine, educe, de oameni cu suflet. (...) Şi eu îmi doresc să urmez aceste cursuri de asistent maternal şi soţia mea şi cu siguranţă şi eu voi face un lucru pe care-l consider normal şi eu îmi doresc să iau alături de familia mea un copil", a declarat primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
El a spus că, pentru a-i stimula pe oameni să vină alături de autoritatea locală, s-a decis creşterea salariilor asistenţilor maternali de la 1 septembrie.
"Tocmai pentru a-i stimula pe oameni să vină alături de noi am luat câteva măsuri extrem de importante (...) începând de la data de 1 septembrie alocaţia pentru copii va creşte de la 600 de lei la 1.000 de lei, iar salariul pe care-l primesc asistenţii maternali va creşte de la 1.800 de lei la 2.500 de lei. Această categorie de oameni va beneficia şi de ceea ce statul român oferă - şi de vouchere pentru vacanţă", a afirmat Băluţă.
El a informat că o altă măsură pe care Primăria sectorului 4 o ia îi vizează pe tinerii aflaţi în sistemul de protecţie socială care au împlinit 18 ani şi care îşi continuă studiile.
"Aceşti tineri vor avea din partea noastră un suport deosebit, în ideea în care comunitatea îi va sprijini să închirieze un spaţiu, să aibă propria casă până la încheierea studiilor, astfel încât aceştia să fie cât se poate de autonomi, de independenţi", a declarat Băluţă.
Cristina Neacşu, director general adjunct la Protecţia Drepturilor Copilului sector 4, a menţionat că cei interesaţi să devină asistenţi maternali trebuie să nu aibă cazier, să nu sufere de boli psihice, să nu aibă copii în sistemul de protecţie, să nu fie decăzuţi din drepturile părinteşti sau să aibă copii care au fost declaraţi abandonaţi.
Potrivit Primăriei sectorului 4, pot fi atestate ca asistent maternal profesionist persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi prin comportamentul lor, starea sănătăţii şi profil psihologic prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce revin unui părinte. De asemenea, persoanele interesate trebuie să fi urmat cursuri de formare profesională şi să aibă în folosinţă o locuinţă ce acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă.
Neacşu a precizat că perioada de atestare ca asistent maternal cu toate evaluările sociale, psihogice şi cursurile durează 90 de zile.
"Costul mediu al îngrijirii copilului în regim rezidenţial este de aproximativ 7.000 lei/lună, în timp ce costul mediu al îngrijirii în regim de asistenţă maternală este de aproximativ 3.300 lei/lună, în condiţii net superioare", menţionează Primăria sectorului 4.
Instituţia precizează că, în prezent 251 de copii se află în sistemul de protecţie al DGASPC sector 4. Dintre aceştia, 115 sunt în grija asistenţilor maternali, iar ceilalţi, în număr de 136, se află în sistemul de protecţie rezidenţial, în cele două centre deţinute de DGASPC sector 4 - "Robin Hood" şi Centrul de primire în regim de urgenţă, precum şi în cele 16 apartamente de tip familial. AGERPRES

Ştiri din .ro
Vaccinarea anti-Covid-19. Peste 38.500 de români, imunizați în ultimele 24 de ore
Operațiunea „Trump se întoarce pe 4 martie”. Măsuri sporite de securitate la Capitoliu
Criminalul de la Onești, transferat la Spitalul Județean Bacău, „Starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră”
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

VIDEO: Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală propusă de HORECA
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”

Secția pentru judecători a CSM condamnă derapejele politicienilor în declarațiile referitoare la decizia de clasare a Dosarului 10 august
Clotilde Armand: Toate contractele încheiate de Primărie vor fi publicate pe site-ul instituției
Budăi: Bugetul austerității intră în istorie prin recordul de a se fi acceptat zero amendamente
Președinta Tribunalului București le cere politicienilor să respecte separarea puterilor în stat, în contextul declarațiilor privind decizia de clasare a Dosarului 10 august
Cartel ALFA protestează în fața Guvernului
OMS transmite aeroporturilor să nu ceară adeverințe de vaccinare pentru călători
Al treilea val al pandemiei. Slovacia interzice circulația pe timp de noapte
Accident grav în Suceava. Două autoturisme și un microbuz școlar s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
